Dwight Robson, care a colaborat cu Michael Jackson, aduce gospelul american la Ateneul Român

Reverendul Dwight Robson şi The Golden Voices of Gospel, care au colaborat cu celebrităţi precum Michael Jackson şi Mariah Carey, vor susţine un concert pe 9 decembrie, de la ora 19.30, la Ateneul Român, în care vor traversa "un secol de spiritualitate şi tradiţe gospel".

231 afișări
Imaginea articolului Dwight Robson, care a colaborat cu Michael Jackson, aduce gospelul american la Ateneul Român

Dwight Robson, care a colaborat cu Michael Jackson, aduce gospelul american la Ateneul Român

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în pragul sărbătorilor de iarnă, The Golden Voices of Gospel vor aduce audienţei bucuria şi credinţa, oferind un spectacol cu o încărcătură spirituală profundă, susţinut de un cor de elită, cu energia şi pasiunea specifice genului şi cu o coregrafie antrenantă.

The Golden Voices of Gospel este compusă din cele mai bune voci din sudul Statelor Unite ale Americii, sub conducerea reverendului Dwight Robson.

Originar din St. Louis, Missouri, Dwight Robson a adus mângăiere în sufletele oamenilor prin muzică. În anul 2000 a înfiinţat grupul The Golden Voices of Gospel care se evidenţiază ca un ansamblu de top în Europa, mai ales datorită tehnicii de a cânta, asemănătoare cu cea a corurilor din bisericile afro-americane.

Dwight Robson are o reputaţie de cântăreţ şi muzician. Artistul şi The Golden Voices of Gospel au colaborat cu vedete internaţionale precum Michael Jackson, Mariah Carey, Joan Orleans şi Weather Girls.

Dwight Robson şi The Golden Voices of Gospel vor prilejui publicului român întâlnirea dintre gospelul american şi tradiţiile corale africane, iar repertoriul muzical extins al acestor voci împreună cu jocul clapelor, chitarei, basului şi percuţiei vor demonstra că rădăcinile jazz-ului sunt în gospel.

Biletele se găsesc la Ateneul Român, Sala Palatului, Teatrul Naţional, librăriile Adevărul, Mihai Eminescu, Humanitas, Cărtureşti, magazinul Unirea (parter), staţia de metrou Unirii 2, magazinele Orange, Vodafone, Domo, Diverta, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro şi www.eventim.ro.

În funcţie de categorie, un bilet poate fi achiziţionat la preţurile de 200 de lei (categoria VIP), 150 de lei (categoria I) şi 100 de lei (categoria a II-a).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici