Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are o secţiune nouă - GALERIE FOTO

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru va cuprinde o secţiune nouă, intitulată "Patrimoniu", în care vor fi prezentate cele mai bune şi mai solicitate spectacole ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, printre care "Faust" şi "Electra".

79 afișări
Imaginea articolului Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are o secţiune nouă - GALERIE FOTO

Spectacolul "Faust" în regia lui Silviu Purcărete (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca", Constantin Chiriac, principalul organizator al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ediţia din acest an va cuprinde o secţiune intitulată "Patrimoniu".

"Sunt mai multe spectacole care s-au dovedit de-a lungul timpului nu numai foarte bune aducătoare de imagine, dar şi foarte bine vândute. Am încercat să fac o combinaţie de date între spectacolele care sunt cele mai solicitate în turnee externe şi cele care sunt cele mai socilitate de publicul special din timpul festivalului", a spus Chiriac.

Potrivit acestuia, printre spectacolele care se vor juca în această secţiune se numără "Faust" şi "Metamorfoze", în regia lui Silviu Purcărete, "Electra", de Mihai MănIuţiu, şi "Un tramvai numit Popescu", în regia lui Gavril Pinte.

"Va fi doar câte o reprezentaţie pentru că sunt actorii teatrului care vor juca foarte mult, pe lângă premierele pe care le vom avea special în festival. Am vrut însă ca publicul festivalului să poată vedea unele dintre cele mai socilitate spectacole ale noastre", a afirmat Constantin Chiriac.

Festivalul Internaţional de Teatru 2010 se va desfăşura la Sibiu, în perioada 28 mai - 6 iunie, sub genericul "Întrebări". Festivalul propune un program care aduce la Sibiu participanţi din 70 de ţări şi prezintă 350 de evenimente care se desfăşoară în 66 de spaţii de joc, aşteptând zilnic 35.000 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici