Eurovision 2021. Cine sunt membrii trupei Maneskin. Au adus marele premiu în Italia după 30 de ani

  • Cei patru membri Maneskin au fost colegi de liceu. În 2016 au decis să întemeieze o formaţie.
  • Au devenit cunoscuţi un an mai târziu, când au participat la show-ul Italian de talente X Factor.
  • Pe lângă victoria de la Eurovision, în 2021 au câştigat şi Festivalul de Muzică de la Sanremo.
5214 afișări
Imaginea articolului Eurovision 2021. Cine sunt membrii trupei Maneskin. Au adus marele premiu în Italia după 30 de ani

Eurovision 2021. Cine sunt membrii trupei Maneskin

Måneskin este o formaţie rock din Roma, formată din Damiano David (voce), Victoria De Angelis (chitară bas), Thomas Raggi (chitară electrică) şi Ethan Torchio (tobe). Anul acesta, Måneskin a câştigat Festivalul de muzică din Sanremo împotriva altor 25 de participanţi şi, prin urmare, au fost invitaţi să reprezinte Italia la ediţia 65 a concursului muzical Eurovision 2021.
 
 
Italia s-a plasat deasupra competitorilor din Malta, Elveţia şi Franţa, consideraţi la rândul lor favoriţi în cursa pentru marele premiu Eurovision 2021. Pe podium au urcat, însă, Italia, care a obţinut un număr de 524 de puncte, urmată de Franţa cu doar 499 de puncte. Locul trei a fost ocupat de Elveţia, cu  432 de puncte.
 
La polul opus s-a situat Marea Britanie, care nu a obţinut nici măcar un punct cu piesa „Embers”, interpretată de James Newman.
 
 
„Credem că întregul eveniment a fost o uşurare. Suntem foarte recunoscători că am avut şansa de a face parte din acest eveniment uriaş. Vrem să felicităm toţi organizatorii pentru că a fost cu adevărat incredibil. Acest Eurovision înseamnă mult, cred, pentru întreaga Europă. Va fi o lumină călăuzătoare. Deci, mulţumesc tuturor, într-adevăr, mulţumesc”, este mesajul transmis de solistul Damiano David la finalul competiţiei.
 
„Pentru noi, publicul este cel mai important. Juraţii îşi pot spune părerea, dar asta nu reprezintă, desigur, gustul întregii populaţii. Deci faptul că atât de mulţi oameni ne-au votat contează cel mai mult, asta înseamnă că acei oameni vin la concertele noastre, ascultă muzica noastră şi acest lucru are mult mai multă valoare decât un juriu”, consideră şi Victoria de Angelis, basistul trupei.
 
După ce a revenit în concurs în 2011, după o pauză de 14 ani, Italia câştigă Eurovision după mai bine de 30 de ani. În 1990, Toto Cutugno a câştigat la Zagreb cu piesa "Insieme: 1992".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici