Marii favoriţi Eurovision 2021. Cele 26 de ţări care concurează azi, în marea finală de la Rotterdam VIDEO

  • Finala Eurovision 2021: Concursul muzical a ajuns la ediţia cu numărul 65.
  • Anul acesta, competiţia are loc la Rotterdam, în perioada 18-22 mai.
  • Favoriţii ediţiei Eurovision Song Contest 2021 sunt reprezentanţii din Franţa şi Italia.
  • În 2020, competiţia a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19.
3582 afișări
Imaginea articolului Marii favoriţi Eurovision 2021. Cele 26 de ţări care concurează azi, în marea finală de la Rotterdam VIDEO

Eurovision 2021. FOTO: Maneskin, reprezentanta Italiei (posibili câştigători)

Au rămas doar câteva ore până ce finaliştii Eurovision 2021 vor urca pe scena de la Rotterdam.

Eurovision 2021. Prima semifinală

Prima semifinală a avut loc marţi, 18 mai. România, reprezentată de Roxen cu piesa „Amnesia”, nu s-a calificat în finala de sâmbătă, 22 mai. Mai mult noroc a avut Moldova, care a reuşit să se califice în următoarea etapă joi, 20 mai, în timpul celei de-a doua semifinale.

Alături de România, în prima semifinală Eurovision 2021 au concurat reprezentaţii altor 15 ţări: Lituania, Slovenia, Rusia, Suedia, Australia, Macedonia de Nord, Irlanda, Cipru, Norvegia, Croaţia, Belgia, Israel, Azerbaidjan, Ucraina şi Malta.

Doar zece concurenţi au trecut mai departe, în etapa următoare. Aceştia sunt: Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.

Eurovision 2021. A doua semifinală

Alte zece ţări s-au calificat joi, 20 mai, în a doua semifinală, unde s-au confruntat, în această ordine, San Marino, Estonia, Cehia, Grecia, Austria, Polonia, Republica Moldova, Islanda, Serbia, Georgia, Albania, Portugalia, Bulgaria, Finlanda, Letonia, Elveţia, Danemarca.

Cele zece finaliste sunt: Albania, Serbia, Bulgaria, Moldova, Portugalia, Islanda, San Marino, Elveţia, Grecia, Finlanda.

Finala Eurovision 2021

Celor 20 de finalişti li se vor alătura sâmbătă reprezentanţii ţării gazdă, Olanda, şi ai celor cinci mari organizatori - Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Favoriţii ediţiei Eurovision Song Contest 2021 sunt reprezentanţii Franţei şi Italiei, dar tot în fruntea clasamentului realizat de casele de pariuri se află şi ţări precum Malta, Ucraina, Elveţia sau Islanda.

Ordinea în care vor urca finaliştii pe scena de la Rotterdam a fost stabilită:

  1. Cipru / Elena Tsagrinou - El Diablo
  2. Albania / Anxhela Peristeri - Karma
  3. Israel / Eden Alene - Set Me Free
  4. Belgia / Hooverphonic - The Wrong Place
  5. Rusia / Manizha - Russian Woman
  6. Malta / Destiny - Je Me Casse
  7. Portugalia / The Black Mamba - Love Is On My Side
  8. Serbia / Hurricane - Loco Loco
  9. Regatul Unit al Marii Britanii / James Newman - Embers
  10. Grecia / Stefania - Last Dance
  11. Elveţia / Gjon's Tears - Tout l'Univers
  12. Islanda / Da∂i Freyr og Gagnamagni∂ - 10 Years
  13. Spania / Blas Cantó - Voy A Querdarme
  14. Moldova / Natalia Gordienko - SUGAR
  15. Germania / Jendrik - I Don't Feel Hate
  16. Finlanda / Blind Channel - Dark Side
  17. Bulgaria / Victoria - Growing Up is Getting Old
  18. Lituania / The Roop - Discoteque
  19. Ucraina / Go_A - Shum
  20. Franţa / Barbara Pravi - Voilà
  21. Azerbaidjan / Efendi - Mata Hari
  22. Norvegia / TIX - Fallen Angel
  23. Olanda / Jeangu Macrooy - Birth of a New Age
  24. Italia / Måneskin - Zitti E Buoni
  25. Suedia / Tusse - Voices
  26. San Marino / Senhit - Adrenalina

Competiţia muzicală, cu o lungă tradiţie în spaţiul european, a ajuns la ediţia cu numărul 65 după ce anul trecut nu s-a putut desfăşura în contextul panemiei de COVID-19. Totuşi, 2021 a venit cu mai multe oportunităţi pentru evenimentele culturale şi de divertisment, astfel încât nu numai că vom putea urmări din faţa ecranelor evoluţia participanţilor din cele 26 de ţări finaliste, dar 3.500 de spectatori se vor putea bucura de spectacol chiar din sala amenajată special pentru concurs.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici