Expoziţia de pictură a lui Gheorghe Zamfir, prelungită

Expoziţia cu picturi realizate de naistului Gheorghe Zamfir, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, a fost prelungită până în data de 10 august, datorită numărului mare de vizitatori.

297 afișări
Imaginea articolului Expoziţia de pictură a lui Gheorghe Zamfir, prelungită

Expoziţia de pictură a lui Gheorghe Zamfir, prelungită (Imagine: Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că expoziţia trebuia închisă în aceste zile, însă, datorită faptului că aceasta a fost vizitată de câteva mii de persoane, conducerea muzeului şi maestrul Gheorghe Zamfir au hotărât să o prelungească până în data de 10 august.

Zgârciu a spus că numai la vernisajul expoziţiei au participat aproape o mie de persoane, iar alte câteva mii au vizitat-o de când a fost deschisă şi până în prezent.

"Credem că expoziţia s-a bucurat de succes datorită faptului că grupează lucrările extrem de interesante a doi artişti ce aparţin unor generaţii diferite" a spus Liviu Zgârciu.

Expoziţia "Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simţiri, doi români. Gheorghe Zamfir şi Petru Beca" a fost vernisată la sfârşitul lunii iunie şi cuprinde lucrări ale naistului Gheorghe Zamfir, dar şi ale unui tânăr pictor şi scriitor din Alba, Petru Beca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici