"Felicia, înainte de toate", selectat la Atelierul Cinéfondation, la Cannes

Proiectul "Felicia, înainte de toate", scris de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, a fost selectat, alături de alte 14 din tot atâtea ţări, să participe la cea de-a patra ediţie a Atelierului Cinéfondation (16-23 mai) din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, potrivit Variety.

36 afișări
Imaginea articolului "Felicia, înainte de toate", selectat la Atelierul Cinéfondation, la Cannes

"Felicia, înainte de toate", selectat la Atelierul Cinéfondation

Scenariul "Felicia, înainte de toate" este scris de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf şi prezintă o poveste de familie. Felicia este fiica plecată de 19 ani în Olanda, care, în fiecare an, îşi vizitează părinţii. Însă, după una dintre vizite, pierde avionul şi trebuie să-şi reprogrameze zborul pentru a doua zi. În casa părinţilor, familia ei se bucură de prezenţa sa pentru încă o seară, ca şi cum ea tocmai s-ar fi reîntors din Olanda.

Pentru ediţia de anul acesta a Atelierului Cinéfondation au fost selectaţi cineaşti care au realizat deja unul sau mai multe lungmetraje, precum Ilmar Raag, Benedek Fliegauf, Lee Isaac Chungse, Oleg Novkovic sau Lou Ye, dar şi tineri regizori, ale căror scurtmetraje au fost remarcate în numeroase festivaluri, precum Ruben Mendoza, Lea Fehner, Nadav Lapid, Arvin Chen, Phan Dang Di sau Abdi Ismael Jama.

Proiectele alese să participe la Atelier au mari şanse să găsească finanţatori. 60 la sută dintre proiectele prezentate anul trecut sunt finalizate, iar restul se află în post-producţie, potrivit directorului Cinéfondation, Georges Goldenstern.

Atelierul, iniţiat în 2005, este unul dintre cele trei iniţiative ale Cinéfondation, menite să facă cunoscuţi tinerii cineaşti, alături de Rezidenţă (La Résidence du Festival) şi Selecţia (Sélection).

La Résidence du Festival găzduieşte, anual, circa 12 tineri regizori care lucrează la proiectul primului lor lungmetraj de ficţiune, sau la al celui de-al doilea, în două sesiuni cu o durată de patru luni şi jumătate (de la 1 octombrie la jumătatea lunii februarie şi de la sfârşitul lunii februarie la jumătatea lunii iulie).

În cadrul Rezidenţei, tinerii regizori au la dispoziţie o locuinţă în inima Parisului, un program personalizat de sprijinire a scrierii scenariului şi un program colectiv de întâlniri cu profesionişti din cinema. De asemenea, rezidenţii beneficiază de o bursă de 800 de euro pe lună, de acces gratuit la multe săli de cinema din Paris, de cursuri de franceză (facultative) şi de posibilitatea de a asista la festivaluri în timpul şederii lor în Franţa.

La cea de-a 16-a sesiune a Cannes Résidence au fost aleşi să participe, în perioada 3 martie - 15 iulie, regizorii Adrian Sitaru (România), Rebecca Daly (Irlanda), Nikias Chryssos (Germania), Manuel Nieto Zas (Uruguay), Yang Heng (China) şi Francisco Vargas Quevedo (Mexic).

Adrian Sitaru va lucra la dezvoltarea filmului "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", care a primit 25.000 de lei la concursul organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), anul trecut.

Şi proiectul "Felicia, înainte de toate" a fost finanţat, anul trecut, de CNC, cu 930.000 de lei. Tot anul trecut, proiectul celor doi scenarişti Melissa De Raaf şi Răzvan Rădulescu a câştigat unul din premiile concursului de finanţare de proiecte Balkan Fund, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Salonic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici