Filmul polonez "Barbakan", marele câştigător al festivalului CineMAiubit 2012

Cea de-a 16-a ediţie a festivalului de film studenţesc CineMAiubit şi-a desemnat câştigătorii joi seară, marele premiu fiind acordat filmului "Barbakan", în regia lui Bartolomiej Zmuda.

367 afișări
Imaginea articolului Filmul polonez "Barbakan", marele câştigător al festivalului CineMAiubit 2012

Filmul polonez "Barbakan", marele câştigător al festivalului CineMAiubit 2012 (Imagine: www.cinemaiubit.ro)

Timp de patru zile, în Bucureşti, spectatorii au avut acces la un maraton de scurtmetraje studenţeşti de ficţiune, documentare, animaţie şi experiment, din România, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, SUA, Polonia, Slovacia, Spania, Bulgaria, China, India, fiecare dintre ele spunând poveşti inedite şi prezentând viziuni cinematografice într-o bogată paletă culturală, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Din juriile acestei ediţii au făcut parte Enrico Maria Artale (regizor, câştigătorul premiului pentru cel mai bun film CineMAiubit 2011), Laura Baron (profesor, monteur), Manuela Cernat (profesor, filmolog), Bulent Kucukerdogan (profesor, Universitatea din Istanbul, Turcia), Liviu Mărghidan (director de fotografie, producător), Magda Mihăilescu (critic de film), Svetlana Mihăilescu (pictor de costume), Rodica Lazăr (actriţă), Mihai Orăşanu (profesor, sound-designer, producător), Vlad Păunescu (director de fotografie, producător), Cristian Tudor Popescu (filmolog, jurnalist, profesor), Geo Saizescu (regizor, profesor), Anuşavan Salamanian (sound-designer), Gabriel Spahiu (actor), Nicolae Cabel (regizor), Radu Igazsag (regizor, profesor), Napoleon Helmis (regizor, profesor), Matei Branea (regizor, profesor).

Astfel, juriile au acordat premiul special, ex-aequo, filmelor "Arbuz", în regia lui Tato Ketelkotemshvili, şi "Between the Lines", regizat de Nora Fingscheidt. Premiul pentru regie "Cristian Nemescu" a fost acordat filmului german "Kimono", în regia lui Maurice Hubner, premiul Rectoratului UNATC a fost oferit scenografului Pavel Trifan, iar premiul Fundaţiei CineMAiubit i-a revenit peliculei "Rebelion", în regia lui Matei Lucaci-Grunberg.

Alte premii acordate în festival au fost: premiul de imagine "Kodak" pentru film românesc, pentru "Gândacul", imaginea Radu Fulga, premiul de scenariu "Cătălin Cocriş" - "Pastila fericirii", scenariul Cecilia Felmeri şi Ruxandra Ioanid -, premiul pentru sunet "Andrei (Otto) Toncu" - "Reuniune de familie", sunetul Alexandru Petru Bădeliţă -, premiul pentru montaj - "Callum", montajul Adelina Bichiş -, premiul criticii - "Poc, trosc şi-un tort de frişcă", regia Andrei Nicolae Teodorescu -, premiul pentru interpretare masculină - polonezul Marek Kosstakowski, pentru rolul din filmul "Barbakan" -, premiul pentru interpretare feminină - Maria Mitu, pentru rolurile din filmele "Acvariu" şi "Tati" -, menţiune specială pentru interpretare - italianul Oliviero Calderoni, pentru rolul din filmul "Il Dieci" -, premiul Romanian Society of Cinematographers - "Dogs Like Us" , imaginea Friede Clausz -, premiul pentru scenografie în film românesc - "Gândacul", scenografia Adelina Petcan -, menţiune specială pentru film de ficţiune - "Dual", regia Abhilash Vijayan -, premiul "Viorica Bucur" pentru critică de film - Andreea Pătru, premiul pentru film documentar "Paul Călinescu" - "A Clown's Son", regia Matthew Musson -, premiul pentru regie de film documentar "Ion Bostan" - "După fel şi chip", regia Paula Oneţ, Premiul "Victor Iliu" pentru film documentar - Kurgan Oblast, regia Stela Pelin, menţiune pentru film documentar - "A la recherche d'espace perdu", regia Ioana Mischie -, premiul "Nina Behar" - "Poc, torsc şi-un tort de frişcă", regia Andrei Teodorescu -, premiul pentru film de animaţie - "Wino", de Krzysztof Szafraniec, premiul pentru film experimental - "A galinha que burlou o sistema", de Quico Meirelles -, premiul "Ion Truică" pentru film românesc de animaţie - "Pescuitorul de imagini", de Alexandru Petru Bădeliţă -, premiul pentru concurs de scenariu de scurtmetraj - Ovidiu Cosmin Perţa, pentru "Captiv" -, premiul foto - Laurenţiu Răducanu -, premiul pentru afiş "CineMAiubit 2012" - Ana Cătălina Dobrescu -, premiul pentru cel mai bun afiş de film aflat în concurs - filmul "Rebelion" - şi premiul workshop-ului Minimidpoint - proiectul "Feathers" de Ana-Maria Gheorghe, Andrei Epure şi Mihai Ghiţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici