Filmul "Quod Erat Demonstrandum", recompensat cu menţiune specială la Festivalul goEast din Germania

Lungmetrajul "Quod Erat Demonstrandum", de Andrei Gruzsniczki, a fost recompensat, marţi seară, cu o menţiune specială pentru scenografie la Festivalul goEast din Wiesbaden, Germania, distincţia fiindu-i acordată lui Cristian Niculescu.

95 afișări
Imaginea articolului Filmul "Quod Erat Demonstrandum", recompensat cu menţiune specială la Festivalul goEast din Germania

Filmul "Quod Erat Demonstrandum", recompensat cu menţiune specială la Festivalul goEast din Germania (Imagine: captură video)

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului goEast din Wiesbaden s-a desfăşurat între 9 şi 15 aprilie, informează screendaily.com.

La Festivalul goEast a fost proiectat şi filmul "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", de Corneliu Porumboiu. De asemenea, în competiţia de documentare a fost prezentat "Valea Plângerii/ Valley of Sighs", de Mihai Andrei Leaha, Andrei Crişan şi Iulia Hossu, un film care descrie cinematic operaţiunile de deportare şi ucidere a ţiganilor în Transnistria.

"Quod Erat Demonstrandum" a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, unde a câştigat premiul special al juriului condus de regizorul american James Gray, în noiembrie 2013. Au urmat selecţii în competiţiile festivalurilor internaţionale de la Göteborg şi Vilnius şi Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden.

"Quod Erat Demonstrandum", scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki, are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii - bună prietenă şi fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, şi Florin Piersic Jr., un ofiţer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici