GAUDEAMUS 2013: Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile, la târgul de carte

Târgul Internaţional Gaudeamus din Bucureşti a fost vizitat în primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atât publicului larg, cât şi profesioniştilor, dar şi de noutăţile editoriale cu care s-au prezentat expozanţii în acest an, informează organizatorii.

1500 afișări
Imaginea articolului GAUDEAMUS 2013: Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile, la târgul de carte

GAUDEAMUS 2013: Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile, la târgul de carte (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care se desfăşoară de miercuri până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, cuprinde peste 600 de evenimente. Acestea se desfăşoară la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi - un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie - şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă.

Oferta editurilor la această ediţie Gaudeamus este bogată, la standurile acestora, vizitatorii pot găsi cărţi la reducere şi, totodată, pot participa la evenimentele de lansare ale unor volume semnate de autori români consacraţi.

Astfel, sâmbătă, de la ora 12.00, la standul editurii Humanitas va fi lansată ediţia de colecţie a volumului "Capcanele istoriei", de Lucian Boia, precum şi audiobook-urile "De ce este România altfel?" şi "Sfârşitul Occidentului?", în prezenţa lui Radu Paraschivescu şi a lui Lucian Boia.

Gabriel Liiceanu este prezent la această ediţie Gaudeamus cu două lansări. Sâmbătă, de la ora 13.00, va fi lansat volumul "Dragul meu turnător", în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu şi a lui Gabriel Liiceanu, iar, de la 14.30, este lansat "Jurnalul de la Păltiniş", ediţie aniversară, în prezenţa lui Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu şi Gabriel Liiceanu.

Totodată, la 13.45, Andrei Pleşu lansează volumul "Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri", la eveniment participând, pe lângă autor, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea.

Sâmbătă, de la ora 15.15, editura Litera lansează volumul "Mihail Gorbaciov. Amintiri. Viaţa mea înainte şi după Perestroika", eveniment la care vor participa Ion Iliescu, Victor Ciorbea, Adrian Cioroianu, Roland Cătălin Pena şi Bedros Horasangian.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 16.30, la standul editurii Curtea Veche are loc lansarea volumului "Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare", de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, la care participă principesa Margareta, principele Radu, Iren Arsene şi Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Duminică, de la ora 12.00, la standul Dacia, Cristian Tudor Popescu va lansa o nouă carte, "Filmar", care abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producţiile cinematografice şi viaţa reală, între personaje de film şi persoane publice, dar prezintă şi filme mai vechi şi mai noi, actori, regizori, festivaluri şi premiile oferite în cadrul acestora.

Totodată, duminică, de la ora 12.00, Varujan Vosganian va lansa "Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri", un volum care previne cititorii că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăseşte în prezentul şi chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decât o reîntoarcere în trecut. Invitaţi la eveniment vor fi Gabriel Chifu şi Nicolae Prelipceanu, iar cel care va modera discuţia va fi Daniel Cristea-Enache.

De asemenea, "Cutia cu maimuţe. Jurnal", cel mai nou volum semnat de Răsvan Popescu, apărut în colecţia "Ego-grafii" a editurii Polirom, precum şi în ediţie digitală, va fi lansat la standul editurii, duminică, de la ora 12.30.

Actorul Mircea Diaconu va lansa, duminică, de la ora 13.00, la standul editurii, un roman emoţionant despre copilărie, "La noi, când vine iarna", apărut de curând în colecţia "Fiction Ltd.", şi în ediţie digitală. Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini - unii, îngeri protectori, alţii, demoni cu chip uman -, în care un suflet inocent arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri. Invitaţi la eveniment sunt Bianca Burţa-Cernat şi Ovidiu Şimonca.

Duminică, de la ora 15.00, participanţii la Târgul Gaudeamus se vor putea întâlni cu Radu Paraschivescu, care lansează volumul "De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor", eveniment la care participă şi Dan C. Mihăilescu, Robert Şerban şi Cătălin Ştefănescu.

De asemenea, de la ora 15.00, scriitorul francez Andrei Makine, al cărui roman "O femeie iubită" a fost publicat de curând în colecţia "Biblioteca Polirom" şi în ediţie digitală, va avea un dialog cu jurnalistul Luca Niculescu, după care va răspunde întrebărilor publicului.

Nouă autori nordici au sosit în România cu ocazia Târgului Gaudeamus, aceştia fiind invitaţi de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei la Bucureşti. Cele cinci ţări nordice participă la Gaudeamus 2013 în calitate de invitat de onoare, sub sloganul "Cool Nordic Bucureşti".

Pasionaţii de literatură au ocazia astfel să îi întâlnească pe scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, şi finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen, cărţile celor opt invitaţi fiind publicate la editura Trei, precum şi pe autoarea norvegiană Kjersti Annesdatter Skomsvold, ale cărei volume sunt publicate la editura All.

Standul comun al Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei este amplasat în Pavilionul Central al Romexpo, nivel 0.00, numărul 3. Sâmbătă, de la ora 13.00, Salla Simukka lansează volumul "Roşu ca sângele", iar, de la ora 15.00, are loc lansarea cărţii "Tămăduitorul", de Antti Tuomainen.

Programul complet al Târgului de carte Gaudeamus este disponibil pe www.gaudeamus.ro.

Târgul de carte Gaudeamus poate fi vizitat sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor în valoare de 5 lei şi a abonamentelor în valoare de 10 lei, valabile pe toată perioada manifestării. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârste sub 7 ani, elevi, studenţi, cadre didactice, profesionişti din aria editorial-educaţională, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte. "Dialogul dintre carte şi radio" durează de 20 de ani, într-o formulă originală prin care Târgul Gaudeamus a devenit unul dintre principalele evenimente de gen pentru piaţa de carte din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici