HBO lansează un talk-show "Despre Urzeala tronurilor" ("After the Thrones"), din 27 aprilie

Noua producţie HBO, "Despre Urzeala tronurilor/ After the Thrones", un program special care va oferi o perspectivă amuzantă asupra detaliilor observate în cele mai recente episoade din "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", va fi difuzată la HBO în fiecare miercuri şi va fi disponibilă şi pe HBO GO.

567 afișări
Imaginea articolului HBO lansează un talk-show "Despre Urzeala tronurilor" ("After the Thrones"), din 27 aprilie

HBO lansează un talk-show "Despre Urzeala tronurilor" ("After the Thrones"), din 27 aprilie

Emisiunea, prezentată de Andy Greenwald şi Chris Ryan, îl are producător executiv pe Bill Simmons şi oferă o perspectivă amuzantă asupra detaliilor observate în cele mai recente episoade din "Urzeala tronurilor". Andy şi Chris vor împărţăşi cu fanii tot ce trebuie să ştie despre Westeros şi nu numai.

"After the Thrones" le oferă miilor de fani ai serialului şansa de a analiza evenimentele şi implicaţiile fiecărui episod difuzat luni.

Prezentată de fanii "Urzeala tronurilor" Andy Greenwald şi Chris Ryan, fiecare ediţie a noii producţii va diseca evenimentele din cel mai recent episod al serialului, în timp ce explorează politicile complicate şi istoria poveştii epice despre duplicitate şi trădare, nobilime şi onoare, cuceriri şi triumfuri.

De asemenea, potrivit site-ului HBO (www.hbo.com/after-the-thrones), gazdele emisiunii vor oferi teorii absurde sau mai puţin absurde despre ceea ce e posibil să se întample în episoadele viitoare.

Combinând clipuri din episoadele recente cu opinii, producţia este reţeta perfectă post-urzeala tronurilor pentru fanii dornici de informaţii amuzante şi proaspete despre serialul preferat.

Noul proiect HBO, "After the Thrones", este primul serial rezultat din parteneriatul dintre HBO şi Bill Simmons, una dintre cele mai influente personalităţi din media şi editorul fondator al Grantland.

"After the Thrones" va fi difuzat la HBO din 27 aprilie, în fiecare miercuri, după reluarea episodului din "Urzeala tronurilor" şi va fi disponibil pe HBO GO de marţi, 26 aprilie.

Sezonul VI al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" va avea premiera pe 25 aprilie la HBO şi pe HBO GO, de la ora 4:00 am, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română. În România, HBO oferă cinci canale SD de filme de înaltă calitate (HBO, HBO2, HBO3, Cinemax şi Cinemax2) şi cinci canale high definition (HBO HD, HBO2 HD, HBO3 HD, Cinemax HD şi Cinemax2 HD), cât şi serviciul de video on demand, HBO GO.

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici