Horia Moculescu, despre Cornel Fugaru: Regret extraordinar de mult pierderea unui coleg apropiat

Compozitorul Horia Moculescu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că regretă extraordinar de mult pierderea colegului său de breaslă Cornel Fugaru, de care a fost apropiat în ultimii 46 de ani.

480 afișări
Imaginea articolului Horia Moculescu, despre Cornel Fugaru: Regret extraordinar de mult pierderea unui coleg apropiat

Horia Moculescu, despre Cornel Fugaru: Regret extraordinar de mult pierderea unui coleg apropiat (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Îmi pare rău pentru muzica uşoară, pentru breasla noastră", a spus Horia Moculescu, exprimându-şi totodată regretul pentru pierderea suferită de familia muzicianului. "Sunt foarte supărat pentru pierderea lui Bebe", a încheiat el.

Compozitorul Cornel Fugaru a murit, miercuri, la ora 13.50, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti, unde era internat din cauza unei maladii cronice grave, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare.

"Astăzi, 13 iulie, la ora 13.50, a încetat din viaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, compozitorul Cornel Fugaru, în urma unei boli incurabile cu evoluţie nefastă şi extrem de rapidă", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Valentin Calu.

Cornel Fugaru era internat din 7 iulie la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti.

Trupul neînsufleţit al compozitorului Cornel Fugaru va fi depus joi după-amiază la Muzeul "George Enescu" (Palatul Cantacuzino) din Capitală, urmând ca înmormântarea să aibă loc la Cimitirul Bellu, cel mai probabil vineri, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei artistului.

Până în acest moment nu se cunoaşte cu exactitate ora la care sicriul cu trupul neînsufleţit al muzicianului va fi depus la Palatul Cantacuzino, care este şi sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), printre membrii căreia se număra şi Cornel Fugaru.

Cel mai probabil cei care l-au cunoscut şi apreciat pe cunoscutul compozitor vor putea să îşi ia rămas bun de la acesta joi, după ora 16.00, au precizat apropiaţi ai familiei artistului.

Potrivit aceloraşi surse, Cornel Fugaru va fi înmormântat vineri la Cimitirul Bellu din Capitală, însă până în acest moment nu a fost stabilită ora la care va începe ceremonia.

Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964 şi destrămată în 1978. Formaţia a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici