Iliescu: Cornel Fugaru era unul dintre creatorii de muzică tânără pe care i-am preţuit foarte mult

Ion Iliescu i-a adus un ultim omagiu lui Cornel Fugaru, joi, la Muzeul "George Enescu" din Capitală, fostul preşedinte spunând că muzicianul a fost unul dintre creatorii de muzică tânără pe care i-a preţuit foarte mult.

150 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Cornel Fugaru era unul dintre creatorii de muzică tânără pe care i-am preţuit foarte mult

Iliescu: Cornel Fugaru era unul dintre creatorii de muzică tânără pe care i-am preţuit foarte mult (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ion Iliescu a mai spus că a primit "cu multă tristeţe" vestea morţii lui Cornel Fugaru.

"Era unul dintre creatorii de muzică tânără pe care i-am preţuit foarte mult. Îl ştiu de mult, din tinereţe, şi ştiu cu câtă căldură era receptat de o generaţie întreagă şi văd cu o mare bucurie, bucurie în ghilimele, că aici, la catafalcul său, sunt copii, elevi de-ai lui, care au venit să-şi cinstească profesorul. Deci era şi un pedagog, un om al şcolii, care transmitea noilor generaţii forţa lui de creaţie pe care toţi am îndrăgit-o, iată, şi generaţiile mai tinere. Este o mare tristeţe că ne despărţim de un asemenea creator îndrăgit, iubit de cei care iubesc muzica", a declarat Ion Iliescu.

În plus, Iliescu a spus că i-a adus un ultim omagiu lui Cornel Fugaru "dintr-o datorie şi dintr-un sentiment de preţuire".

Întrebat care este imaginea pe care o va păstra referitor la Cornel Fugaru, Ion Iliescu a răspuns: "Pe de o parte, un creator de mare talent, pe de altă parte, un om al cetăţii, stimat de toţi". "Era un om echilibrat, un om cu judecată sănătoasă şi care privea lucrurile cu mult realism. Era legat de solul ţării şi de oamenii acestei ţări".

Totodată, întrebat dacă are vreo piesă preferată din creaţia lui Cornel Fugaru, Iliescu a spus că aceasta este chiar "Am ales nemărginirea", care este titlul unui disc lansat de Radio România, ce a fost oferit şi celor care au venit să-i aducă un ultim omagiu cunoscutului compozitor, joi, la Muzeul "George Enescu".

Trupul neînsufleţit al lui Cornel Fugaru a fost depus joi, în jurul orei 16.00, la Muzeul "George Enescu" din Capitală - sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), iar după ora 18.00 a fost mutat la capela cimitirului Bellu.

Cornel Fugaru va fi înmormântat vineri, la cimitirul Bellu din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii care va debuta la ora 11.00.

Compozitorul Cornel Fugaru a murit miercuri, la ora 13.50, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti, unde era internat "în urma unei boli incurabile cu evoluţie nefastă şi extrem de rapidă", potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare.

Cornel Fugaru era internat de joia trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti.

Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964 şi destrămată în 1978. Formaţia a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme - "Opt minute de vis" (1966), regia Mihai Constantinescu; "Opt exerciţii de 625 de linii" (1967), film TV; "Împuşcături pe portativ" (1967), regia Cezar Grigoriu - şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum "Brezaia", "Cici", Cei 4 M", "Oacă şi Boacă" etc.

A adaptat numeroase melodii populare româneşti, precum "Ducea rufele la râu", "Pe lângă plopii fără soţ", "Alunelul", "Jocul fetelor", "Sârba muntenească", "Hăulita de la Gorj".

Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără "Dau viaţa mea pentru o iubire", "Nu sunt sclavul tău", "Eu nu mai sunt cel de ieri", Cornel Fugaru colaborând foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.

Cornel Fugaru a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii la festivaluri precum cel de la Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 şi 1986), Australia (1997 şi 1998), dar şi premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995) etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici