Interviu Patrick Brăila, autor Pieptiş, primul film românesc despre problematica transgenderilor: Tragedia de la Orlando, oamenii ar trebui să aibă curajul să-şi rezolve frustrările - GALERIE FOTO

De ce film despre transgenderi? Creatorul lui, Patrick Brăila răspunde: ”Universul trans îmi este familiar în toate aspectele şi în consecinţă am opinii foarte puternice despre acest subiect. Astea sunt ingredientele necesare pentru a face un film bun. Să ai o voce. Şi să ştii ce vrei să strigi.”

1873 afișări
Imaginea articolului Interviu Patrick Brăila, autor Pieptiş, primul film românesc despre problematica transgenderilor: Tragedia de la Orlando, oamenii ar trebui să aibă curajul să-şi rezolve frustrările - GALERIE FOTO

Interviu Patrick Brăila, autor Pieptiş, primul film românesc despre problematica transsexualilor: Tragedia de la Orlando, oamenii ar trebui să aibă curajul să-şi rezolve frustrările - GALERIE FOTO

”Pieptiş”, filmul lui Patrick Brăila, este gata. Este filmul diversităţii. Este despre sentimente, stări la care cei mai mulţi dintre noi nu aveam acces: cum este să-ţi găseşti identitatea şi să lupţi pentru aceasta? Premiera scurtmetrajului Pieptiş este joi, 23 iunie, de la 19.30, la Cinema Elvire Popesco Bucureşti.

Interviul Mediafax cu Patrick Brăila cuprinde câteva idei esenţiale despre acest demers cultural:

”Universul trans îmi este familiar în toate aspectele şi în consecinţă am opinii foarte puternice despre acest subiect. Astea sunt ingredientele necesare pentru a face un film bun. Să ai o voce. Şi să ştii ce vrei să strigi.”

”Am vrut să ma explorez pe mine, să vorbesc cu membrii comunităţii LGBT+ din România, să inspir pe cei mai tineri care încă trec prin etapele de început ale tranziţiei, să le spun ca nu sunt singuri, că mai există şi alţii care au trecut prin aceleaşi praguri, să încep să vorbesc prin mijloacele pe care le deţii în numele comunităţii. Dar cel mai important am vrut să fac un film bun. Sunt regizor şi asta e nevoia noastră primordială.”

”Nu e o chestiune care ţine de curaj, ci mai degraba de starea de fapt. Suntem cu toţii prinşi într-un context din care nu avem cum să ieşim.”

”Tragedia dela Orlando. Oamenii ar trebui să aibă curajul să-şi rezolve frustrările, nu curajul de a ucide oameni nevinovaţi. Am scos azi steagul trans la geam, ca să spun « Da, sunt aici. Nu plec nicăieri. » O să stea acolo toată luna iunie. Poate trece şi Preşedintele Johannis pe strada mea.”

Iată interviul în întregime:

Mediafax: De ce Pieptiş?

Patrick Brăila: Pentru că altfel nu se poate. Mi-aş fi dorit să fac un film despre identitatea de gen care să se cheme Neteziş dar n-ar fi corespuns cu realitatea. Pieptiş defineşte o stare de adversitate, o dificultate implicită a acestui traseu abrupt către acceptarea de sine şi a celorlalţi. Numele filmului implică atât dificultatea traseului dar face o referire secundară şi către individul care îşi asumă drumul, despre curajul, poziţionarea sa mentală şi motivaţia celui care atacă o pantă pieptiş.

Mediafax: De ce despre trans?

Patrick Brăila: Există o regulă, care se aplică în general oricărei forme de storytelling, legată de subiectele pe care le alegi. Ea zice că trebuie să vorbeşti despre ceea ce ştii. Mi-ar fi fost imposibil să fac un film despre balet pentru că nu am o percepţie organică a universului acela. Universul trans îmi este familiar în toate aspectele şi în consecinţă am opinii foarte puternice despre acest subiect. Dar cel mai important am ceva de spus legat de asta. Şi cred că astea sunt ingredientele necesare pentru a face un film bun. Să ai o voce. Şi să ştii ce vrei să strigi.

Mediafax: Ce vrea filmul?

Patrick Brăila: Nimic. Arta nu vrea niciodată nimic. Probabil că de aia majoritatea artiştilor sunt săraci. Filmul există, nu vrea. Dacă m-ai fi întrebat ce am vrut eu să obţin cu filmul atunci ţi-aş fi răspuns că am vrut să ma explorez pe mine, să vorbesc cu membrii comunităţii LGBT+ din România, să inspir pe cei mai tineri care încă trec prin etapele de început ale tranziţiei, să le spun ca nu sunt singuri, că mai există şi alţii care au trecut prin aceleaşi praguri, să încep să vorbesc prin mijloacele pe care le deţii în numele comunităţii. Dar cel mai important am vrut să fac un film bun. Sunt regizor şi asta e nevoia noastră primordială.

Mediafax: De unde îţi vine curajul?

Patrick Brăila: Nu e o chestiune care ţine de curaj, ci mai degraba de starea de fapt. Suntem cu toţii prinşi într-un context din care nu avem cum să ieşim. Curajul ar presupune că am de ales,dar România nu e tocmai ţara opţiunilor, aşa că sunt nevoit să ma implic pentru că altfel, contextul social m-ar elimina. Dacă e să vorbim de vreo emoţie eu aş zice mai degrabă că entuziasmul îmi vine de la oamenii din jurul meu. Sunt înconjurat de oameni care mă iubessc şi care mă încarcă cu energie bună. Nu ţin neapărat să fiu curajos. Prefer să fiu mulţumit. Iar să fac film alături de prietenii mei dragi, despre subiectele care mă pasionează, să le vorbesc oamenilor e ceea ce mă face mulţumit.

Mediafax:Cum te lupţi cu tine?

Cum spuneam şi mai sus, pentru mine nu e o chestiune de luptă. Asta presupune violenţă, iar eu refuz violenţa. Pentru mine nu e o luptă, ci un proces. E ca atunci când concepi un film. Ai o perioadă de căutări, de nesiguranţe, de încercări care te încarcă cu o nervozitate similară cu combatul. Dar de fapt e un proces creativ. La fel e şi cu lupta mea cu mine. Nu sunt în conflict cu nimeni, nici măcar cu mine însumi. Raportul meu cu mine însumi e de căutare, de entuziasm al descoperirii şi de anticipaţie.

Mediafax:Dar cu ceilalţi?

Dacă nu mă lupt cu mine, nu o fac nici cu ceilalţi. Schimbarea mentalităţii, a pecepţiei sociale asupra unei minorităţi nu se face prin conflict. Eu cred în răbdare, în conţinutul şi coerenţa mesajului, în dialog. Nu mă lupt cu nimeni pentru că nu ştiu să fiu în conflict cu nimeni însă aş vrea să le vorbesc tuturor căci de discutat, aş face-o cu oricine.

 

Mediafax:Tragedia Orlando?

Nu sunt în măsură să am o explicaţie. Sunt trist, indignat şi descumpănit. Cred doar că toată energia oamenilor care mai sunt capabili să gândească trebuie să se canalizeze înspre eliminarea urii prin discurs, atitudine si fapte. Maya Angelou zicea că ura a cauzat multe probleme pe lumea asta, dar n-a rezolvat nici măcar una. Oamenii ar trebui să aibă curajul să-şi rezolve frustrările, nu curajul de a ucide oameni nevinovaţi. Am scos azi steagul trans la geam, ca să spun « Da, sunt aici. Nu plec nicăieri. » O să stea acolo toată luna iunie. Poate trece şi Preşedintele Johannis pe strada mea.

Pieptiş e gata.

Abreast's just been born.

Thank you all for donating and making it happen!

Ben Kellett

Leo Titei, Aida Ardelean, Monica Reu, Petrica Leuca, Adrian Coman, Robyn Alice McCutcheon , Alexandra Maris, Mariuca Morariu, Alexandra Iordan, Mihnea-Mihail Florea, Dani Prisacariu, Marilena Maritescu, Simona Elena Ilas, Gareth Brookes, Cosmin Halalau, Ioana Cristina Galan, Jay Sorensen, Kimberly Curry, Dr. Andrew Solomon, Ioana Pelehatăi, Monica Mocanu, Cinty Ionescu, Ioana Bucur, Dana Borontiş, Cristian Lupsa, Lavinia Gliga, Michael Bird, Codruta Pohrib, Constantin Cojocariu, Andreea C Micu, Mina Tolu, Manuela Boghian, Ana Maria Bereczki, Dan Maximilian, Alexandru Palas, Kimberly M. Lowe, Alexandru Bernovici, Oana Koulpy, Roxana Baciu, Ioanina Pavel, Oana Comsa, Ibram Remzi, Daniela Groza, Alina Tudor, Adriana Popa, Bogdan Gherasim, Alexandra Kess, Cosmin Crivineanu, Eric, Alina Cristina Ciabai & Calin Ciabai, Cristina Muntean & Sorin Vladescu, Cinezee Miky, Ama Ciutu, Cristina Cont & Matei Vlad Dudu, ASLS Romania, Ioana Ionescu

and to everyone else.

Fotocredits: Ioana Moldovan. Afiş Credit: Sorana Grigoraş

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici