- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.12.2008, 12:45)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
INTERVIU: Răsvan Popescu - Piaţa tv din România va creşte în 2009, dar criza se va resimţi
Posturile tv vor resimţi criza economică în 2009, însă piaţa de televiziune din România va înregistra o creştere, fiind ajutată şi de noua Lege a audiovizualului, care a relaxat normele privind publicitatea, spune Răsvan Popescu, preşedintele CNA, într-un interviu acordat MEDIAFAX.
115 afișări
INTERVIU: Răsvan Popescu - Piaţa tv din România va creşte în 2009, dar criza se va resimţi (Imagine: Mediafax Foto)
Rep.: La începutul mandatului aţi vorbit despre împărţirea responsabilităţilor între membrii CNA. S-a produs acest lucru, va continua?
R.P.: O serie dintre membrii CNA s-a angajat în proiecte şi intenţionez să merg înainte în aceeaşi direcţie. Domnul Ioan Onisei s-a ocupat în principal de probleme de reglementare, de norme, de modificări legislative, domnul Grigore Zanc a coordonat proiectul privind protecţia limbii române în audiovizual, doamna Cristina Trepcea a dus înainte proiectul cu protecţia minorilor, care nu este încheiat. Au venit colegi noi şi domnul Christian Mititelu se va angaja într-un proces de evaluare a situaţiei radiourilor din România, astfel încât să vedem dacă anumite tendinţe de pe piaţă, care ne plac mai puţin, nu pot fi corectate. Vedem şi noi că multe radiouri locale practic şi-au cesionat licenţele către reţele, ceea ce a scăzut numărul de radiouri locale, şi o să încercăm să intervenim pe această piaţă în aşa fel încât să fim siguri că în localităţi medii şi mici să existe câte o voce locală, pentru că în localităţile mari există. De asemenea, probabil că vom avea o evaluare şi asupra numărului de ore de program local obligatoriu pe care trebuie să-l facă reţelele centrale, dar sigur, toate acestea în urma unui proiect care va fi coordonat de domnul Christian Mititelu. De asemenea, domnul Mihai Mălaimare şi-a exprimat opţiunea pentru ceea ce noi numim responsabilităţile culturale ale Consiliului şi intenţia este să evalueze emisiunile culturale de pe piaţă şi să vedem ce se poate face pentru ca ele să fie mai prezente şi mai multe. Fiecare membru al Consiliului se ocupă de o anumită arie şi, în momentul în care proiectul se conturează, vine cu el în faţa Consiliului. Deciziile sunt luate tot de Consiliu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
De 1 Mai sărbătorești „Armindenul”. Ce semnificație are sărbătoarea populară
-
Războiul din Ucraina, ziua 798. Noi bombardamente ruseşti în Odesa. Cel puţin trei ucraineni au murit / Răspunsul Ucrainei: Kievul a lansat miercuri dimineaţa atacuri cu drone asupra mai multor regiuni ruseşti / Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
-
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
-
A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul
Rep.: Cum a fost anul 2008 din punctul de vedere al mişcărilor pe piaţa televiziunilor? Dar a radiourilor?
R.P.: CNA a continuat strategia de diversificare a peisajului audiovizual prin care urmărim să servim interesul public printr-o cât mai bună informare a cetăţenilor şi mărirea numărului de programe destinate comunităţilor. Au fost acordate 41 de licenţe audiovizuale de radio, 37 de licenţe audiovizuale de televiziune şi 74 de licenţe audiovizuale pentru televiziunile prin cablu.
Rep.: Care sunt cele mai importante probleme cu care s-a confruntat CNA în 2008, monitorizând posturile de televiziune şi radio?
R.P.: De radio tocmai am spus. Sunt o serie de semnale negative şi în privinţa faptului că aproape că nu mai avem radiouri vorbite. Marea majoritate a radiourilor în teritoriu s-a transformat într-un soi de aparate care dau un playlist, poţi să asculţi multă muzică şi foarte puţină informaţie. Partea vorbită de reţelele centrale aproape că se rezumă la matinalele, în care, uneori, se practică şi un umor îndoielnic. Toate astea sunt lucruri de natură să ne nemulţumească şi o să vedem la nivelul anului viitor ce măsuri se pot lua pentru ca lucrurile să se schimbe. În ce priveşte piaţa de televiziune, aici intervenţia Consiliului este decisivă prin integrarea în legislaţia internă a Directivei pentru servicii media audiovizuale, care, pe de o parte, le va permite să îşi sporească veniturile prin relaxarea normelor de publicitate, şi, pe de altă parte, sigur că deschide şi perspectiva digitalizării în România, lucru la care eram în urmă. Deocamdată, în România nu s-au acordat licenţe digitale. Sunt în derulare nişte programe experimentale, acum există în sfârşit cadrul legal pentru a putea să trecem la digitalizare. Asta înseamnă că în anul care vine avem ca obiectiv central elaborarea, împreună cu Ministerul Culturii şi Ministerul Comunicaţiilor şi ANC, a strategiei de trecere la televiziunea digitală. În urma elaborării acestei strategii, va putea fi implementat programul de trecere la televiziunea digitală, care va mări oferta de canale pe piaţă de patru-cinci ori.
Rep.: În România se spune că există o aglomeraţie pe piaţa televiziunilor. Vom avea şi mai multe posturi TV?
R.P.: Vom avea posibilitatea să avem mai multe canale şi, în acelaşi timp, va fi un beneficiu şi pentru cetăţean, care va recepta în condiţii mai bune.
Citește pe alephnews.ro: Joe Biden declasifică marijuana. Când va intra în vigoare legea
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Membrii Senedd din Țara Galilor vor o lege pentru incriminarea minciunii politicienilor. Sociolog: „Mă îndoiesc că acest proiect va avea succes”
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
Citește mai departe:
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe