Ivaşcu: Circulaţia artistului va fi afectată de plata integrală a contribuţiilor pe drepturi de autor

Actorul George Ivaşcu, directorul general al Teatrului Metropolis din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX că circulaţia liberă a artistului va fi restricţionată de proiectul care prevede că firmele vor plăti contribuţii sociale integral pentru salariaţii cu drept de autor şi carte de muncă.

233 afișări
Imaginea articolului Ivaşcu: Circulaţia artistului va fi afectată de plata integrală a contribuţiilor pe drepturi de autor

Actorul George Ivaşcu (Imagine: Mediafax Foto)

George Ivaşcu a declarat că Teatrul Metropolis nu semnează clauze de exclusivitate, tocmai pentru a nu restricţiona libera circulaţie a artiştilor.

"Noi nu semnăm clauze de exclusivitate pentru că actorii sunt prinşi în mai multe proiecte şi nu vrem să-i restricţionăm. Acest proiect restricţionează circulaţia liberă a artistului. Nu este tocmai plăcut pentru artiştii care reprezintă branduri ale unor companii", a spus George Ivaşcu.

El a precizat că artiştii de la Teatrul Metropolis sunt plătiţi pe drepturi conexe şi drepturi de autor, în timp ce personalul tehnic şi cel auxiliar de la această instituţie au contracte de muncă.

Firmele vor plăti contribuţii sociale la fel ca în cazul salariilor pentru activităţile independente ale personalului care are şi contract de muncă cu aceeaşi societate, precum şi în cazul activităţilor declarate independente unde există clauză de exlusivitate, potrivit unui proiect al Finanţelor.

"În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract/raport juridic pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă aceasta va fi reconsiderată de către autorităţile fiscale ca activitate dependentă", se arată într-un proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii ANAF au precizat că reconsiderarea se va face şi în cazul în care contractul individual de muncă este încheiat cu o firmă, iar contractul pe baza căruia se desfăşoară activitatea independentă se derulează cu o altă companie din grup, dacă este vorba despre activităţi similare.

"Dacă sunt aceleaşi activităţi, atunci acţiunea trebuie tratată unitar, indiferent dacă un contract este pe o firmă, iar celălalt pe alta", a spus un oficial al ANAF.

Proiectul de act normativ nu prezintă explicit o astfel de situaţie.

În document este introdusă o nouă condiţie pentru ca o activitate să fie considerată independentă, şi anume ca beneficiarul să poată desfăşura activitatea concomitent pentru mai mulţi plătitori.

Astfel, în cazul contractelor privind activităţi independente, plătitorul nu mai poate solicita exclusivitate, întrucât Fiscul va reconsidera activitatea ca fiind dependentă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici