Kama Ginkas: Sunt un om necredincios, dar nu fără conştiinţă

Energic şi foarte strict, Kama Ginkas a povestit celor câteva zeci de studenţi care au venit să discute cu el la UNATC, despre modul în care lucrează cu actorii, teama sa de Cehov, apropierea de Dostoievski, dar a dat şi diagnostice pentru studenţii timizi şi speriaţi de ideea de a apărea pe scenă.

La începutul discuţiei, Ginkas a rugat studenţii care nu doresc să stea mai mult de o oră, cât era prevăzut să dureze conferinţa, să părăsească sala. "Eu nu pot să stau la o masă când vorbesc", a spus acesta apoi, refuzând aranjamentul iniţial.

Şi-a tras scaunul în mijlocul scenei şi a început să vorbească. "Eu, când vorbesc cu actorii mei, vorbesc aşa ...", a spus acesta, apropiindu-se la o palmă de o participantă la discuţie şi privind-o în ochi.

"Simt un contact cu actorul când îi văd ochii, reuşesc să prind orice mişcări interioare pe care nici el nu le conştientizeză", a spus regizorul despre modul în care lucrează cu actorii săi. Ginkas a mărturisit că, în general, lucrează 2-3 luni la un spectacol.

În prima parte a întâlnirii, regizorul a dorit ca studenţii să îi adreseze întrebări, fiind preocupat şi dacă oamenii au văzut sau nu spectacolele sale, prezentate în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT) - "Călugărul negru", după Cehov, şi "Un poem ridicol", după Dostoievski, care are o ultimă reprezentaţie joi, la Sala Mare de la Teatrul Naţional Bucureşti.

"Nu suport când lumea vine şi îmi mulţumeşte după spectacol. Îmi plac oamenii care se apropie de mine şi nu pot spune nimic. Nu pot spune nimic nu pentru că ar fi proşti, ci pentru că spectacolul nu îi lasă", a spus Ginkas, care mărturiseşte în cartea sa, "Teatrul provocator", lansată în cadrul FNT, că doreşte, în primul rând, să trezească sentimente profunde în spectatorul din faţa sa, să îl ia prizonier în spectacolul său.

"Acest prizonierat poate fi diferit. Omul îşi continuă viaţa şi simte un disconfort. Nu se gândeşte la spectacolul meu, dar disconfortul este acolo din cauza spectacolului", a adăugat Ginkas.

La întrebările publicului referitoare la "Un poem ridicol", realizat după fragmentul "Marele Inchizitor", din romanul "Fraţii Karamazov", Ginkas a declarat, referindu-se la discursul Marelui Inchizitor: "Textul lui Dostoievski atinge ideea că putem fi mai mult decât animale. Dacă suntem doar animale avem nevoie doar de un cioban, un Stalin, un Ceuşescu, ni se acordă un minim de pâine, un minim de acuplări".

"Dacă eşti om, tu alegi ce vrei să faci. (...) Toate greşelile sunt greşelile mele, nu ale guvernului şi nu ale lui Dumnezeu", a mai adăugat regizorul.

Ginkas a spus că, în lumea contemporană, oamenii sunt mai interesaţi de aspectele materiale ale vieţii.

"Dacă ai banii înseamnă că eşti foarte important. Dar oamenii nu trăiesc doar cu pâine (...) Tendinţa generală este să ai succes, confort, teatrul, filmul, televiziunea, ziarele slujesc această cerere. (...) Am înţeles de mult că suntem exact cum suntem trataţi. Dacă suntem trataţi ca o nulitate, chiar suntem o nulitate", a spus Ginkas, care a adăugat că, în Rusia, spectatorul nu aplaudă doar actorii.

Citeşte mai multe despre regizorul de origine lituaniană Kama Ginkas.