"Katalin Varga" - premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul de la Calgary

"Katalin Varga" de Peter Strickland, o coproducţie a Libra Film, a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul Internaţional de Film de la Calgary (Canada), ce s-a desfăşurat între 25 septembrie şi 4 octombrie.

40 afișări
Imaginea articolului "Katalin Varga" - premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul de la Calgary

"Katalin Varga" - premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul de la Calgary

"Katalin Varga" a fost unul dintre cele trei filme româneşti prezentate anul acesta la Calgary, alături de "Poliţist, adjectiv" (regia Corneliu Porumboiu) şi "Cea mai fericită fată din lume" (regia Radu Jude).

Ajuns la cea de-a zecea ediţie, Festivalul Internaţional de Film de la Calgary este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Canada, având ca scop promovarea valorilor cinematografiei internaţionale.

În perioada 13 - 22 noiembrie, pelicula "Katalin Varga" va fi prezentă şi la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic, în secţiunea Balkan Survey, alături de alte patru producţii româneşti: "Poliţist, adjectiv" (regia Corneliu Porumboiu), "Cea mai fericită fată din lume" (regia Radu Jude), "Felicia, înainte de toate" (regia Răzvan Rădulescu) şi "Caravana cinematografică" (regia Titus Muntean).

Programul secţiunii mai cuprinde lungmetraje din Albania, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Turcia. Cel mai bun film balcanic va fi ales de publicul festivalier şi va fi recompensat cu 2.000 de euro.

Totodată, între 7 şi 18 octombrie, "Katalin Varga" se află în competiţia oficială a Festivalului Noului Cinema (Montreal), iar între 10 şi 17 octombrie, filmul va fi prezent şi la Festivalul din Antalya.

Coproducţia româno-britanică va mai participa şi la festivalurile de film de la Sao Paolo (23 octombrie - 5 noiembrie), Köln (28 octombrie - 1 noiembrie) şi Mumbai (29 octombrie - 5 noiembrie).

Filmul "Katalin Varga" a fost nominalizat la premiile Academiei Europene de Film 2009, la categoria "descoperirea europeană a anului".

"Katalin Varga" a obţinut, în 2009, premiul Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită la Festivalul de Film de la Berlin, Marele Premiu la Festivalul de la Copenhaga, premiul pentru cea bună regie la Festivalul de Film din Muntenegru, marele premiu la Festivalul de Film din Piestany (Slovacia).

Protagonista peliculei, actriţa Hilda Peter (de la Teatrul Maghiar din Cluj), a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună interpretare, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de Film de la Bruxelles.

În România, filmul "Katalin Varga" va fi lansat pe 13 noiembrie, în cinematografele Hollywood Multiplex, Studio şi Cinema City (Timişoara).

Pelicula a fost produsă de Libra Film şi Peter Strickland, în coproducţie cu Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici