Laurian Stănchescu protestează în faţa Guvernului, cerând repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Scriitorul român Laurian Stănchescu protestează în faţa sediului Guvernului din Bucureşti, împreună cu alte câteva persoane, cerând Executivului să iniţieze procedurile oficiale pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

375 afișări
Imaginea articolului Laurian Stănchescu protestează în faţa Guvernului, cerând repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Laurian Stănchescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Laurian Stănchescu a declarat pentru MEDIAFAX că a început "un protest extrem" în faţa sediului Guvernului, având autorizaţie să protesteze pe parcursul acestei săptămâni, de luni până vineri, între orele 11.00 şi 15.00.

"Vrem să atragem atenţia Guvernului să înceapă demersurile oficiale pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi. Noi am depus documentele la Paris, însă ambasadorul Franţei în România ne-a întrebat de ce autorităţile române nu încep demersurile oficiale. Este necesar demersul oficial din partea statului român, din partea Preşedinţiei şi Guvernului", a spus Laurian Stănchescu.

El a mai spus că, de la debutul protestului, până în acest moment, nu a primit nicio reacţie din partea Guvernului.

Totodată, Laurian Stănchescu a spus că este dispus să facă gesturi extreme, inclusiv "să îşi dea foc în faţa Guvernului", pentru ca seriozitatea demersului său - repatrierea osemintelor lui Brâncuşi - să fie înţeleasă de autorităţile române.

"Degradarea culturii române a ajuns în pragul de jos", a mai spus Stănchescu, precizând că deţine semnături autentificate de la rudele lui Constantin Brâncuşi pentru a face toate demersurile necesare pentru repatrierea osemintelor sculptorului român.

Scriitorul român Laurian Stănchescu a iniţiat, anul trecut, o campanie de strângere de semnături pentru aducerea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, la Hobiţa, localitatea gorjeană în care s-a născut sculptorul. Totodată, Laurian Stănchescu a demarat în acest an o altă iniţiativă simbolică pentru aducerea osemintelor lui Brâncuşi în România, respectiv Marşul Cultural "Constantin Brâncuşi", pe traseul Craiova - Paris, al cărui scop a fost ca Stănchescu să refacă pe jos drumul celebrului sculptor din 1903 - 1904.

Totodată, Laurian Stănchescu şi o femeie română îmbrăcată în port naţional au depus, în 14 noiembrie 2011, la palatul Elysée şi la Parlamentul francez, un text prin care au cerut repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi, după cum a informat în 15 noiembrie AFP.

Cei doi admiratori ai sculptorului român au ajuns în capitala Franţei după un marş de 2.000 de kilometri, care a început pe 21 mai, în satul natal al lui Brâncuşi, Hobiţa.

Pe de altă parte, repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi a fost cerută de un grup de 31 de deputaţi aparţinând PDL, PSD, PNL şi grupului minorităţilor, care au semnat în acest sens o scrisoare deschisă pentru a o adresa Parlamentului Franţei.

Deputatul Daniel Oajdea a anunţat, în 3 noiembrie 2011, într-o conferinţă de presă, că trimiterea acestei scrisori deschise reprezintă un gest simbolic prin care se speră ca ultima dorinţă a sculptorului, respectiv aceea de a fi înmormântat lângă mama sa, în cimitirul din Hobiţa, să fie respectată. Oajdea a mai spus atunci că reiterează solicitarea ca autorităţile române, respectiv Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerilor Externe, să facă tot ce le stă în putinţă pentru a sprijini acest demers.

În schimb, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a spus, într-un răspuns transmis în noiembrie în urma unei interpelări parlamentare, că, din punct de vedere diplomatic, statul român nu poate întreprinde "un demers neamical" faţă de statul francez, cerând repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, în condiţiile în care România a comis o greşeală, când a refuzat donaţia atelierului din Paris al artistului.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional preciza, într-un răspuns semnat de ministrul Kelemen Hunor, că sprijină orice demersuri de punere în valoare a memoriei lui Constantin Brâncuşi, dar sublinia că măsurile pentru o eventuală reînhumare la Hobiţa a osemintelor sculptorului român pot fi făcute numai cu acordul moştenitorilor de drept.

"Din punct de vedere diplomatic, statul român nu poate să întreprindă un demers care poate fi neamical faţă de statul francez, în condiţiile în care statul român a comis deja o greşeală, refuzând donaţia atelierului din Paris făcută chiar de către Constantin Brâncuşi în timpul vieţii", spunea la momentul respectiv ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Ministrul preciza că instituţia pe care o conduce "nu poate decât să încurajeze familia lui Constantin Brâncuşi în această acţiune care poate fi benefică pentru imaginea ţării". Kelemen Hunor adăuga că ar putea sprijini manifestările dedicate celebrului sculptor, organizate la Hobiţa, astfel încât localitatea să devină "un centru cultural important şi vizibil pentru artiştii din întreaga lume şi pentru turişti".

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis atunci că, în urma unui memorandum al premierului din iulie 2003, "a iniţiat o serie de demersuri informale de tatonare a unor mari personalităţi culturale franceze" în ceea ce priveşte oportunitatea repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi, dar această variantă a fost descurajată în absenţa unei solicitări testamentare scrise.

"Repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale unor mari valori ale culturii româneşti şi universale trebuie să ţină cont de o serie de elemente de ordin istoric şi cultural, vizând atât importanţa pentru patrimoniul cultural universal al acestor personalităţi cât şi raportul pe care acestea le-au avut cu statul român şi cu ţara de adopţie. Opera lui Brâncuşi face parte din patrimoniul cultural universal. majoritatea lucrărilor sale fiind create în străinătate, nu putem vorbi doar despre o identitate culturală românească. După plecarea din ţară, Brâncuşi a dobândit cetăţenie franceză, alăturându-se astfel galeriei personalităţilor vieţii franceze. Este, deci, o dublă apartenenţă culturală, română şi franceză, a operei sale", explica MAE într-un răspuns transmis la aceeaşi interpelare.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici