Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ICR

Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), aceasta fiind înregistrată vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

1021 afişări
Imaginea articolului Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ICR

Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ICR (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Demisia lui Lilian Zamfiroiu a fost înregistrată, vineri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deoarece ICR este o instituţie aflată în subordinea Senatului României.

Demisia va fi efectivă în momentul publicării sale în Monitorul Oficial.

Diplomatul Lilian Zamfiroiu a fost votat, pe 26 iunie 2013, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, la propunerea grupului parlamentar PSD.

Lilian Zamfiroiu ar urma să fie numit ambasador la Vatican, după cum au declarat pentru MEDIAFAX, pe 9 aprilie, surse parlamentare. În prezent, ambasadorul României la Vatican este Bogdan Tătaru-Cazaban.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, pe 9 aprilie, că Radu Boroianu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, ar fi în discuţii să preia conducerea Institutului Cultural Român.

Pe de altă parte, prin plecarea lui Lilian Zamfiroiu de la conducerea ICR, PSD rămâne fără reprezentant în instituţia culturală, având în vedere că Liviu Jicman a fost numit în funcţia de vicepreşedinte la propunerea PNL, iar Nagy Zoltan, la propunerea UDMR.

Lilian Zamfiroiu - propus de USL pentru funcţia de preşedinte al ICR - a absolvit, în anul 1987, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. După patru ani de activitate didactică, el s-a angajat, ca inspector de specialitate, în Ministerul Educaţiei, iar, în 1997, s-a transferat la Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Relaţii Publice. În anul 2001, a intrat, prin concurs, în Corpul Diplomatic şi Consular al României, obţinând gradul diplomatic de secretar 1 în Centrala Ministerului Afacerilor Externe.

În toamna lui 2001, a început să coordoneze activitatea Direcţiei Arhive Diplomatice a MAE. În 2010, a obţinut titlul de doctor în istorie. Anterior funcţiei de preşedinte al ICR, a deţinut titlul diplomatic de ministru consilier şi cel de adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Delegaţia Permanentă a României din Paris. În 2011, el şi-a lansat cartea "Relaţii diplomatice româno-italiene. 1918 - 1940", la editura Tritonic.

Radu Boroianu a fost senator ales în legislatura 1996 - 2000, însă şi-a dat demisia în 1997. Între 1991-1992 a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, dar şi vicepreşedinte al PNL în perioada CDR. În cabinetul condus de Victor Ciorbea a deţinut funcţia de ministru delegat pentru informaţii publice. În 1997 a fost numit de Emil Constantinescu ambasador al României în Elveţia, pentru ca în 2001 Boroianu să fie rechemat de Ion Iliescu. În 2005, acesta este numit secretar de stat pentru francofonie de premierul Călin Popescu Tăriceanu, iar, în 2009, se afla alături de Emil Constantinescu în comitetul de sprijin al candidatului la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu. De asemenea, între 2013 şi 2014 a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii. Radu Boroianu este administrator al unei galerii de artă, European Art Gallery. În prezent, este vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici