Lista lui Schindler, expusă în Germania

O copie a "listei lui Schindler", care conţine numele muncitorilor evrei din lagărele de concentrare salvaţi de ororile nazismului de un industriaş german, devenită celebră datorită filmului regizat de Steven Spielberg, a fost expusă recent în Germania.

465 afișări
Imaginea articolului Lista lui Schindler, expusă în Germania

Lista lui Schindler, expusă în Germania (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Un fragment din această listă, care conţine aproximativ 1.200 de nume, aflată din păcate într-o stare foarte proastă de conservare, a fost reconstituit şi a putut fi vizionat de vizitatorii arhivelor din Bad Arolsen, unde sunt păstrate milioane de documente din epoca nazistă, au declarat reprezentanţii organismului care administrează instituţia.

Printre alte documente restaurate se numără actul de deportare al tinerei olandeze Anne Frank, autoarea unui jurnal intim, şi dosarul Gestapo despre Konrad Adenauer, devenit ulterior cancelarul Republicii Federale Germane.

Pentru a-i salva de la o moarte sigură, Oskar Schindler a reuşit să transfere mulţi muncitori evrei, alături de soţiile şi copiii lor, condamnaţi la muncă silnică într-una dintre uzinele sale, situată în apropiere de lagărul de concentrare de la Plaszow, către o altă fabrică pe care o avea la Brünnlitz (Brnenec), în Republica Cehă.

Acest document istoric a stat la baza filmului "Lista lui Schindler", lansat de regizorul american Steven Spielberg în 1993.

Peste 30 de milioane de documente, referitoare la 17,5 milioane de victime ale nazismului, sunt păstrate în arhivele din Bad Arolsen.

Aproximativ 75% dintre acestea sunt documente originale din epoca nazistă sau datează din perioada imediat de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Aceste arhive au permis clarificarea destinului a mii de victime ale nazismului şi sunt în curs de digitalizare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici