Luke Perry, cunoscut pentru personajul Dylan din serialul „Beverly Hills”, a MURIT. Actorul avea 52 de ani

Actorul american Luke Perry, devenit celebru pentru rolul jucat în serialul "Beverly Hills, 90210", a decedat, afirmă surse citate de presa internaţională.

26331 afișări
Imaginea articolului Luke Perry, cunoscut pentru personajul Dylan din serialul „Beverly Hills”, a MURIT. Actorul avea 52 de ani

Luke Perry, cunoscut pentru personajul Dylan din serialul Beverly Hills, a MURIT. Actorul avea 52 de ani

Luke Perry a decedat la vârsta de 52 de ani, în urma unui atac cerebral masiv.

Actorul a fost internat pe 27 februarie în Spitalul "St. Joseph" din Burbank, California, fiind diagnosticat cu accident cerebral, a fost apoi sedat, iar decesul s-a produs luni dimineaţă, informează BBC şi TMZ.com.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul său de cuvânt, Arnold Robinson, pentru abc.com.

"A fost înconjurat de copiii Jack şi Sophie, de logodnica Wendy Madison Bauer, fosta soţie, Minnie Sharp", precum şi de alte rude apropiate, a spus acesta, precizând că nu vor mai fi furnizate alte detalii pentru moment.

Născut Coy Luther Perry III, în Mansfield, Ohio, crescut în comunitatea mică din Fredericktown, Perry s-a mutat la Los Angeles pentru a urma o carieră în actorie după ce a terminat liceul.

A avut mai multe slujbe din cele mai diverse, în timp ce încerca să îşi facă un nume. A început să devină cunoscut în 1988, după ce a jucat în serialul "Loving", pentru care s-a mutat la New York. Într-un interviu radio din 2013, Perry a declarat că a mers la 256 de audiţii până a obţinut un mare rol.

În anul în care a jucat în "Loving", Perry a obţinut un alt rol într-un serial, în "Another World".

Însă rolul vieţii sale a fost cel al băiatului rău Dylan McKay din producţia Fox "Beverly Hills 90210", lansată în 1990. Personajul lui Perry a devenit foarte popular, dar actorul a decis să părăsească serialul în cel de-al şaselea sezon, pentru a se distanţa de acesta. S-a întors însă în cel de-al nouălea sezon.

De altfel, ziua în care a fost internat din cauza accidentului cerebral a coincis cu cea în care televiziunea americană Fox a anunţat că serialul "Beverly Hills, 90210" va fi reluat, cu distribuţia originală, în care nu a fost inclus însă şi Luke Perry. Cele şase episoade ar urma să fie difuzate în această vară. Reţeaua a intitulat deocamdată proiectul "90210". Membrii distribuţiei de acum două decenii Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green şi Tori Spelling vor reveni în serial.

Serialul "Beverly Hills 90210" a rulat timp de 10 sezoane pe postul Fox şi a devenit una dintre cele mai populare producţii ale acestui post de televiziune. Serialul a lansat carierele protagoniştilor săi, actorii Jason Priestley, Luke Perry, Jennie Garth, Tori Spelling, Brian Austin Green şi Shannen Doherty - care a părăsit show-ul TV la finalul celui de-al patrulea sezon, din cauza unor neînţelegeri cu echipa de producţie. Postul CW a lansat o continuare a acestui serial, intitulată "90210", în anul 2008, în care Jennie Garth, Shannen Doherty şi Tori Spelling şi-au reluat rolurile interpretate în serialul original. Serialul "90210" a fost difuzat timp de cinci sezoane.

În momentul decesului, Luke Perry făcea parte din distribuţia serialului TV "Riverdale". Era tatăl lui Archie Andrews, Fred, în producţia CW bazată pe benzile desenate cu Archie.

Perry a mai jucat în filme precum "Good Intentions", "Red Wing" şi "Buffy the Vampire Slayer", care ulterior a devenit un mare succes TV.

Totodată, şi-a făcut debutul pe Broadway, New York, în 2002, în rolul Brad din "The Rocky Horror Picture Show".

Însă pe micul ecran a avut cel mai mare succes, cu apariţii în "The Incredible Hulk", "Jeremiah", "Oz", "Windfall" şi "John from Cincinnati."

Perry a fost căsătorit timp de zece ani, până în 2003, cu Rachel Sharp, cunoscută din producţia "Teen Wolf Too", iar din această relaţie a avut doi copii, Jack şi Sophie.

Vedete de la Hollywood, precum Charlie Sheen, Selma Blair, Molly Ringwald, Joss Whedon, Ian Ziering, fostul său coleg din serialul "Beverly Hills, 90210", surorile Patricia şi Rosanna Arquette, William Shatner, Jon Cryer, Maria Shriver, Ryan Seacrest, Vivica A. Fox, au reacţionat cu tristeţe la auzul veştii despre decesul lui Luke Perry, exprimându-şi regretul pe conturile de pe reţelele de socializare online.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici