MAE confirmă că a comunicat părţii ungare dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő în România

Ministerul Afacerilor Externe confirmă, într-un răspuns la o solicitare adresată de MEDIAFAX, că a comunicat deja părţii ungare poziţia autorităţilor române, respectiv dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő József în România.

265 afișări
Imaginea articolului MAE confirmă că a comunicat părţii ungare dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő în România

MAE confirmă că a comunicat părţii ungare dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő în România (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"MAE a comunicat deja părţii ungare poziţia autorităţilor române, respectiv dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő József în România. Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyirő József din perioada 1941-1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, anti-semită şi de colaborare cu un regim fascist. De altfel, şi în demersurile efectuate de o serie de organizaţii din România şi din străinătate, au fost transmise mesaje clare privind dezacordul faţă de astfel de manifestări", se arată în răspunsul MAE.

TITLURILE ZILEI

Ministerul precizează că Nyirő József s-a născut în 1889, la Jimbor, judeţul Braşov şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând.

În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicaţii de limba maghiară din Transilvania şi a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta ("Magyar Erő" şi "Magyar Ünnep").

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyirő József a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia "Coroana Corvin", înfiinţată de către Miklos Horthy.

Urna cu cenuşa lui Nyiro va fi adusă la Cimitirul Naţional din Budapesta miercuri, iar apoi ar urma să fie dusă în România, unde ar urma să aibă loc o reînhumare, la Odorheiu Secuiesc, pe 27 mai.

Ministerul român al Afacerilor Externe a reiterat luni că Bucureştiul se opune planurilor de reînhumare a poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Conform MTI, MAE a făcut referire la activităţile lui Nyiro din perioada 1941-1945, sugerând că refuză reînhumarea pentru că poetul maghiar a avut "o atitudine extremistă, antisemită şi a colaborat cu regimul fascist".

Cenuşa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la iniţiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziţia României faţă de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. "Ungaria doreşte să ştie dacă poziţia României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc", declara Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureştiului era aşteptat până luni.

Veress a precizat că, dacă România va interzice reînhumarea, Ungaria va găsi o soluţie conformă cu legislaţia românească şi cu "aşteptările spirituale" ale simpatizanţilor lui Jozsef Nyiro. Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat "invitarea", miercurea trecută, a ambasadorului Ungariei la Bucureşti, pentru consultări în legătură cu intenţia reînhumării poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Potrivit Ministerului ungar de Externe, un oficial executiv din cadrul ambasadei, Adam Balazs, a dat curs convocării, în lipsa ambasadorului Oszkar Fuzes. În cadrul discuţiilor, oficialii români au criticat eforturile ungare de a organiza reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis părţii române că Guvernul ungar consideră reînhumarea o problemă de respect pentru poet, precum şi un eveniment cultural. El a adăugat că Guvernul ungar este deschis cooperării cu noul Executiv român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici