Manifestări la Moscova faţă de un proiect imobiliar al cineastului Nikita Mihalkov

Membri ai opoziţiei din Rusia, alături de asociaţii pentru apărarea patrimoniului, au manifestat, marţi, faţă de un proiect imobiliar controversat al cineastului Nikita Mihalkov, care vrea să construiască un hotel impresionant pe o stradă din centrul istoric al Moscovei.

20 afișări
Imaginea articolului Manifestări la Moscova faţă de un proiect imobiliar al cineastului Nikita Mihalkov

Manifestări la Moscova faţă de un proiect imobiliar al cineastului Nikita Mihalkov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trite, o companie a cineastului rus, intenţionează să construiască un hotel de şapte etaje pe un teren situat pe strada Maly Kozikhinsky, în centrul capitalei ruse.

Reprezentanţii partidelor de opoziţie au manifestat în apropierea şantierului. Patru dintre ei au fost reţinuţi de poliţie, a declarat pentru postul radiofonic Echo, din Moscova, Serghei Udaltsov, preşedintele Frontului de stânga din Rusia.

Luni, manifestanţii au reuşit să întrerupă lucrările de pe şantier, afirmând că promotorii acelui proiect imobiliar nu deţin toate autorizaţiile necesare.

Viitorul hotel va avea 24 de apartamente şi o parcare subterană. Două imobile datând din secolul al XIX-lea au fost deja demolate pentru face loc acestui hotel.

"Persoanele care locuiesc în zonă au aflat de existenţa acestui proiect doar atunci când utilajele de şantier au ajuns la faţa locului", a declarat Roman Tkach, coordonatorul coaliţiei pentru protecţia clădirilor istorice, pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda.

Un reprezentant al firmei de construcţii BEL Developpement a declarat pentru Komsomolskaia Pravda că această companie deţine toate autorizaţiile necesare.

Cineastul Nikita Mihalkov este un apropiat al premierului rus Vladimir Putin. În vârstă de 65 de ani, el este fiul poetului Serghei Mihalkov, care a compus, în timpul regimului lui Stalin, versurile imnului sovietic. De altfel, Nikita Mihalkov i-a promis deja premierului Vladimir Putin că va compune o nouă versiune a imnului naţional al Rusiei.

În cariera sa, Nikita Mihalkov a primit peste 50 de premii, printre care Oscarul şi marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes, în 1994, pentru "Soare înşelător", premiul special al Festivalului de Film de la Veneţia, în 2007, pentru "aportul genial adus cinematografiei", şi, tot la Veneţia, Leul de Aur pentru "Aproape de cer" (1991).

În 2008, Nikita Mihalkov a mai primit o nominalizare la Oscar, la categoria "cel mai bun film străin", pentru cea mai recentă peliculă a sa, "12". "Bărbierul din Siberia", alături de "Soare înşelător", "Aproape de cer" şi "Ochi negri" rămân unele dintre filmele memorabile ale cinematografiei ruse, iar Nikita Mihalkov, unul dintre cei mai profunzi şi perfecţionişti regizori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici