Marele premiu la Festivalul de Film de la Roma, câştigat de "Juno"

Drama "Juno", povestea unei adolescente americane care trebuie să se confrunte cu o sarcină neplanificată, a câştigat marele premiu la Festivalul de Film de la Roma, care s-a încheiat sâmbătă, informează Reuters.

2 afișări
Imaginea articolului Marele premiu la Festivalul de Film de la Roma, câştigat de "Juno"

Marele premiu la Festivalul de Film de la Roma, câştigat de "Juno"

Filmul este regizat de canadianul Jason Reitman, a cărui comedie “Mulţumim că fumaţi” (2005) a câştigat mai multe premii şi a obţinut două nominalizări la premiile Globul de Aur.

"Este terifiant să-ţi aduci filmul într-o altă cultură", a declarat Reitman, care şi-a calificat filmul drept "feminin".

Criticii au lăudat interpretarea actriţei Ellen Page în rolul lui Juno MacGuff, o tânără care rămâne însărcinată după prima sa experienţă sexuală. Ea trebuie să găsească un cuplu de părinţi potriviţi pentru copilul său înainte ca acesta să se nască.

Filmul, unul dintre cele 14 intrate în competiţie, mai beneficiază de prezenţa lui Jennifer Garner, în rolul unei mame adoptive bogate al cărei mariaj nu este atât de idilic pe cât pare.

Juriul, format din 50 de cinefili, a oferit un premiu special regizorului iranian Abolfazl Jalili, pentru filmul său despre un celebru poet persan, "Hafez".

În afara competiţiei, Sean Penn a câştigat premiul sponsorilor festivalului pentru "Into the Wild", o poveste inspirată dintr-un caz real, o călătorie a descoperirii de sine pe care un aventurier în vârstă de 24 de ani o face plecând din Dakota de Sud în Alaska.

Aceasta a fost a doua ediţie a Festivalului de la Roma (18 – 27 octombrie), lansat anul trecut de primarul capitalei italiene, Walter Veltroni.

Anul acesta, "Festa del Cinema" a atras la Roma multe vedete hollywoodiene, precum veteranul Francis Ford Coppola, care a ales acest eveniment pentru a-şi prezenta în premieră mondială primul său film din ultimii 10 ani, "Youth without Youth/ Tinereţe fără tinereţe", care a fost realizat în România.

Unii critici spun că Festivalul de la Roma, al cărui scop este să proiecteze filme de calitate, nu numai pentru industria cinematografică sau presă, ci şi pentru un public foarte larg, nu are o identitate clară. Filmele aflate în competiţie nu strălucesc, iar actorii şi regizorii de categorie A sunt ţinuţi pe dinafară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici