Maria Tănase şi Ion Cantacuzino, omagiaţi miercuri şi joi de Cinemateca Română

Două programe speciale dedicate Mariei Tănase şi lui Ion Cantacuzino - importante personalităţi ale artei şi culturii româneşti - vor avea loc miercuri şi joi, în Sala Eforie a Cinematecii Române, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

282 afișări
Imaginea articolului Maria Tănase şi Ion Cantacuzino, omagiaţi miercuri şi joi de Cinemateca Română

Maria Tănase şi Ion Cantacuzino, omagiaţi miercuri şi joi de Cinemateca Română

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea, respectiv 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a Mariei Tănase (25 septembrie 1913 - 22 iunie 1963), interpreta supranumită "Pasărea măiastră", "Edith Piaf a României" şi "Regina cântecului popular". La sugestia unor spectatori, Arhiva Naţională de Filme - Cinemateca Română îi dedică Mariei Tănase un program special, care include două scurtmetraje în care apare cântăreaţa, un reportaj realizat la moartea ei, precum şi un film documentar din anii '80 despre artistă, interzis de cenzura comunistă.

Aşadar, miercuri de la ora 17.00 şi joi de la ora 19.30 vor fi difuzate "România la expoziţia universală de la New York/ Romania at the New York world's fair 1939" (1939, 27 minute) - reportaj în care Maria Tănase apare interpretând piesa "Mi-am pus busuioc în păr", scurtmetrajul "Umor pe sfori" (1954, 18 minute), care conţine fragmente de spectacol, dedicat aniversării a cinci ani de activitate a teatrului de marionete "Ţăndărică", producţie în care Maria Tănase apare, sub forma unei păpuşi, interpretând piesa "În gară la Leordeni".

De asemenea, vor fi prezentatate "Omagiu Mariei Tănase" (1963, 7 minute) - reportaj realizat la dispariţia Mariei Tănase, cu fragmente din cântecele ei nemuritoare, şi "Scrisoarea Mariei Tănase" (1986) - film documentar despre marea interpretă, realizat de Laurenţiu Damian în 1986, interzis şi mutilat de cenzură (versiune de 9 minute), recuperat şi premiat de Uniunea Cineaştilor din România în 1990 (versiune de 40 de minute).

Tot anul acesta, pe 7 noiembrie, s-au împlinit 105 de la naşterea lui Ion I. Cantacuzino (Ion Filotti Cantacuzino), despre care criticul de cinema D.I. Suchianu scria în 1957: "Lui i se datorează primul nostru film bun. Lui i se datorează în mare parte naşterea unei cinematografii naţionale. (...) Acest autor este de profesie medic. Dar legăturile lui cu arta scenică sunt adânci, căci este fiul regretatei noastre artiste Maria Filotti. Acest om a crescut în cultul teatrului şi o bucată de vreme şi-a suspendat activitatea profesională pentru a se dedica în întregime cinematografiei. Munca lui pe mine mă emoţionează îndeosebi. Întâi pentru că o bună parte din ideile lui, care nu erau ale altuia, erau şi ale mele. Al doilea pentru că atunci când am devenit director general al cinematografiei am găsit totul gata graţie eforturilor şi ideilor acestui om. Eforturile sale au contribuit la crearea Fondului Cinematografic al Oficiului Naţional al Cinematografiei; ideile sale, la realizarea filmelor «O noapte furtunoasă» şi «Visul unei nopţi de iarnă». Numele său e: Ion Cantacuzino". Cu această ocazie, Arhiva Naţională de Filme - Cinemateca Română prezintă două filme documentare realizate de Ion Cantacuzino, pentru Oficiul Naţional al Cinematografiei, în urmă cu mai bine de şapte decenii.

Aşadar, miercuri de la ora 19.00 şi joi la ora 17.30, Cinemateca Română îl va omagia pe Ion Cantacuzino. Va fi difuzat "Războiul sfânt" (România, 1942, film documentar, 82 minute) - pagini cinematografice memorabile din Al Doilea Război Mondial, în care forţele armate ale României luptă cu armata sovietică pentru întregirea ţării. De asemenea, va fi difuzat şi filmul "Noi ROMânii - Wir Rumanen" (România, 1942, film documentar, 25 minute). Lansat în premieră absolută la Festivalul de la Veneţia în 1942, unde a obţinut una dintre medaliile "pentru film cultural", documentarul lui Ion Cantacuzino este "o evocare sintetică a istoriei României", care foloseşte documente de arhivă şi filmări noi, o comandă a Ministerului Propagandei Naţionale. Copia păstrată la Arhiva Naţională de Filme este incompletă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici