"Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, difuzat în cinematografele din Franţa şi Elveţia - VIDEO

Filmul "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, prezentat la Festivalul de la Cannes, va fi distribuit în Franţa şi Elveţia, doi distribuitori din aceste ţări cumpărând drepturile de la compania germană Films Boutique, potrivit screendaily.com.

194 afișări
Imaginea articolului "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, difuzat în cinematografele din Franţa şi Elveţia - VIDEO

"Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean (Foto), difuzat în cinematografele din Franţa şi Elveţia (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Films Boutique, care a achiziţionat, la începutul lunii mai, drepturile de distribuţie pentru cel mai nou film al lui Radu Muntean, "Marţi, după Crăciun", a încheiat deja contracte cu distribuitorii Shellac (Franţa) şi Look Now (Elveţia).

Pelicula românească a fost prezentată în premieră mondială în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes, pe 13 mai, şi a primit cronici elogioase din partea mai multor publicaţii americane (Variety, New York Magazine etc.), dar şi a cotidianului francez Le Monde şi a Agence France-Presse (AFP).

TITLURILE ZILEI

Compania Films Boutique, care anul trecut a achiziţionat drepturile de distribuţie şi pentru lungmetrajul de debut al lui Radu Jude, "Cea mai fericită fată din lume", mai prezintă, în cadrul Marché du Film de la Cannes, pelicula lui Călin Netzer "Medalia de onoare".

"Marţi, după Crăciun" este povestea unui bărbat care iubeşte două femei. Din distribuţia filmului fac parte Maria Popistaşu şi Mimi Brănescu.

Filmul a obţinut un credit de 1.366.300 de lei (aproximativ 318.000 euro) în urma concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în 2008.

Primul lungmetraj regizat de Radu Muntean a fost "Furia" (2002), urmat de "Hârtia va fi albastră" (2006) - nominalizat la Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, în 2007, şi recompensat cu un premiu special la Cottbus Film Festival of Young East European Cinema - şi de "Boogie" (2008), recompensat, anul trecut, cu patru premii Gopo, pentru regie, roluri principale (Dragoş Bucur şi Anamaria Marinca) şi rol secundar masculin (Mimi Brănescu). "Boogie" a avut premiera mondială tot la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici