Membri CNA despre OUG-Legea Audiovizualului: Este un abuz al Guvernului/Aduce mai multă disciplină fiscală

Membrii CNA Narcisa Iorga şi Valentin Jucan declară că OUG de modificare a Legii audiovizualului este un abuz al Guvernului, Lorand Turos spune că ar fi fost oportun un studiu de impact pentru a vedea efectele asupra pieţei, iar Christian Mititelu consideră că OUG aduce mai multă disciplină fiscală.

565 afișări
Imaginea articolului Membri CNA despre OUG-Legea Audiovizualului: Este un abuz al Guvernului/Aduce mai multă disciplină fiscală

Membri CNA despre OUG-Legea Audiovizualului: Este un abuz al Guvernului. Aduce mai multă disciplină fiscală (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a aflat de la presă despre Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) de modificare a Legii audiovizualului, publicată vineri în Monitorul Oficial.

"Conform Legii audiovizualului, orice reglementare în domeniu trebuie realizată numai cu consultarea CNA. Prima tentativă de a modifica legea organică prin ordonanţă şi fără consultare publică a fost în noiembrie 2012. Cinci dintre cei 11 membri de atunci ai CNA am sesizat Comisia Europeană pentru încălcarea principiilor statului de drept, la solicitarea unui grup de presă patronat de un om politic, având în vedere că mare parte din textul acelei ordonanţe se regăsea într-o propunere mai veche adresată CNA de către Antena Group. CNA s-a oferit apoi să găzduiască dezbaterile publice cu toate părţile componente ale pieţei audiovizuale. Guvernul părea că a abandonat ideea, dar iată că ne-am înşelat", a spus Narcisa Iorga.

Aceasta a precizat că, în ultimele 15 zile, a asistat "la trei abuzuri asupra Legii audiovizualului, două dintre ele comise de însuşi preşedintele CNA", Laura Georgescu, iar cel de-al treilea, comis, vineri, de Guvern.

"Nici nu e de mirare: dacă preşedintele CNA nu-şi respectă instituţia pe care o conduce, de ce ar face-o Guvernul? Atâta vreme cât Laura Georgescu, având rang de ministru, îşi permite să falsifice în Monitorul Oficial Codul audiovizual spre mulţumirea aşteptărilor Antena Group, nu am cum să am aşteptări mai mari din partea Guvernului. Din punctul meu de vedere, asistăm la transformarea Consiliului Naţional al Audiovizualului în Consilul Naţional al Antenei", a afirmat Narcisa Iorga.

Un alt membru al CNA, Christian Mititelu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că OUG se încadrează într-o "politică de prudenţă fiscală" şi ajută Consiliul atunci când trebuie să ia decizia de a acorda sau nu o licenţă audiovizuală.

"La prima vedere este vorba de nişte măsuri care aduc mai multă disciplină fiscală şi mai multă transparenţă fiscală, deci se încadrează într-o politică de prudenţă fiscală. Nu afectează direct Consiliul Naţional al Audiovizualului, din contră, ne ajută eventual la momentul destul de dificil în care trebuie să hotărâm dacă cineva primeşte sau nu o licenţă audiovizuală, după cum elimină parţial un posibil abuz, şi anume acela de a obţine o licenţă numai cu scopul de a o ceda contra unui profit la scurtă vreme după ce a fost obţinută. În definitiv, obţinerea unei licenţe este un fel de licitaţie, ori dacă există această transparenţă şi prudenţă fiscală, poate că ar fi bine ca să fie aplicată şi în cazul altor licitaţii, nu numai în domeniul audiovizualului", a spus Christian Mititelu.

Pe de altă parte, Lorand Turos, membru al CNA, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că ar fi fost oportună realizarea unui studiu de impact pentru a se vedea efectele pe care le va avea această modificare a Legii audiovizualului asupra pieţei.

"La prima vedere se pare că este în beneficiul pieţei audiovizuale modificarea Legii audiovizualului, dar totuşi va avea un efect - şi pe termen scurt şi pe termen lung - mai ales financiar. Eu, personal, cred că ar fi fost benefic să nu se modifice Legea audiovizualului prin Ordonanţă de Urgenţă, ci printr-o procedură clasică, normală de modificare a legii, mai ales că este o lege importantă. Şi ar fi fost bine să vedem şi un studiu de impact, respectiv să vedem părerea pieţei într-o formă de dezbatere publică. Ideea cred că este una pozitivă. Intenţia presupun că a fost bună şi sper să nu aibă efecte negative imprevizibile", a mai spus Lorand Turos.

Cristina Trepcea, membru al CNA, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că priveşte acest gest al Guvernului "ca pe ceva nu bun, nu rău, ci doar necesar".

"Salut aspectele care se referă la generarea corectitudinii în piaţa audiovizuală. Şi mă refer la aspectele legate de cesiunea licenţelor după un an, de certificatele fiscale, ca măsură de protecţie pentru piaţă. De asemenea, un aspect pozitiv văd în transparentizarea surselor de venit din publicitate. Dar vreau să subliniez că este o ordonanţă care modifică o lege organică, aşa că să aşteptăm să vedem ce va hotărî Parlamentul. Forma finală a textului va fi dată de Parlament", a spus Cristina Trepcea.

Răsvan Popescu, fostul preşedinte al CNA şi actual membru în Consiliu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, în legătură cu această Ordonanţă: "Este vorba de un proiect mai vechi de modificare a Legii audiovizualului, care s-a vehiculat în urmă cu câteva luni şi din care s-au păstrat numai câteva prevederi care privesc preponderent circuitul banilor în industria audiovizuală şi condiţionează procedurile de acordare de licenţă şi de cedare a acesteia de achitarea datoriilor la bugetul de stat".

Pe de altă parte, Valentin Jucan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că CNA nu a fost consultat cu privire la această OUG, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial.

"Exact discuţia pe care am avut-o noi legat de modificarea Codului audiovizual, exact asta s-a întâmplat acum sub mâna Guvernului. Adică a apărut un articol nou şi nu s-a luat în dezbatere publică pe Legea 52. Când Guvernul doreşte, se poate. Atunci când se pune însă problema de anumite intrese, în CNA se invocă fel de fel de regulamente şi de interpretări ale legii care nu au nicio legătură cu realitatea (...) Dar OUG nu a fost dezbătută public. Exact ce a invocat preşedintele CNA la modificarea Codului audiovizualului, respectiv că au apărut două articole noi şi din cauza asta ea a scos acele două articole (la publicarea documentului în Monitorul Oficial, n.r.), chiar dacă a existat un vot (în plenul Consiliului, n.r.), dacă mergem pe firul logicii doamnei preşedinte, înseamnă că şi Guvernul ar fi trebui să facă acelaşi lucru, să dezbată public proiectul de OUG cu articolul nou introdus", a spus Valentin Jucan.

El a mai spus că în OUG apare o prevedere potrivit căreia licenţa audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului, nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării acordului Consiliului pentru cedarea licenţei nici societatea titulară cedentă a licenţei şi nici societatea cesionară nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat.

Jucan a spus că apariţia în OUG a acestei prevederi - care apare şi într-un proiect de Decizie a CNA aflat în dezbatere publică - îi dovedeşte că Guvernul a discutat cu preşedintele Consiliului, Laura Georgescu.

"Având în vedere că a apărut acel articol referitor la posibilitatea de a ceda licenţa unei terţe persoane, doar cu acordul Consiliului şi nu mai devreme de un an, aici este clar că a existat cel puţin o discuţie şi cu preşedintele CNA. Nu cred că cineva a luat aşa din eter (acel articol, n.r.), spunând «Vai, ce or mai fi discutat cei de la CNA? Hai să îl dăm noi»", a spus Jucan.

El a vorbit şi despre excepţia prevăzută în OUG, potrivit căreia "se poate acorda sau modifica licenţa în cazul în care societatea înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat, dar beneficiază de înlesniri sau reeşalonări la plata acestora". "În această situaţie, societatea este obligată să depună dovada acordării acestor facilităţi", dar şi despre noile reguli stricte în privinţa achiziţionării spaţiului de publicitate TV.

"Cred că este vorba despre televiziunea publică. Însă această prevedere are şi efecte asupra autorităţilor locale care şi ele au dreptul să primească licenţe de la CNA şi ele vor intra sub incidenţa acestor modificări. Este vorba despre doar de câteva entităţi care pot să beneficieze de aceste reeşalonări. Cred că este vorba despre TVR, este vorba clar de OTV, este dorinţa ca Dan Diaconescu să nu mai poată să preia sau să obţină vreo licenţă, şi este vorba de ceea ce şi-a dorit trustul Intact în noiembrie şi decembrie şi nu a reuşit, prin lovitura pe care o dă publicitarilor. Dar dincolo de cele două aspecte, cel mai important este cred eu că nu s-a dezbătut aşa ceva", a mai spus Jucan.

Pe de altă parte, preşedintele CNA, Laura Georgescu, a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de modificare a Legii audiovizualului, publicată vineri în Monitorul Oficial, vizează preponderent aspecte economice, precizând că în acest an CNA nu a fost consultat cu privire la această OUG.

"Sunt modificări care vizează preponderent aspecte economice, de altfel fireşti într-o perioadă de prudenţă financiară. E obligatoriu atunci când soliciţi o licenţă să nu ai datorii la stat fiindcă îţi asumi cel puţin intenţia de a desfăşura un business de nouă ani. Să nu uităm că există asemenea practici în întreaga Uniune şi unele ţări chiar timp de doi ani te monitorizează (monitorizează societăţile care au primit licenţă, n.r.) strict, aşa încât nu poţi să faci nici măcar o modificare de grilă. Şi dacă stăm şi gândim că primeşti gratuit un drept de la stat, pe această durată de nouă ani, mi se par foarte oportune modificările cu lipsa datoriilor la stat, cu certificatul fiscal şi cu interdicţia de a-ţi ceda licenţa mai devreme de un an", a declarat, vineri seară, pentru agenţia MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

În ceea ce priveşte prevederile referitoare la regulile mai stricte pentru achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, prevăzute în OUG, Laura Georgescu a spus că prevederile Ordonanţei "nu afectează contractele în derulare şi nu fac altceva decât să fiscalizeze acest domeniu".

Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis Guvernului anul trecut, când CNA era condus de Răsvan Popescu, punctul său de vedere cu privire la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.

Întrebată dacă în acest an, Consiliului Naţional al Audiovizualului i-a mai fost solicitat un punct de vedere cu privire la această Ordonanţă, Laura Georgescu a spus: "Nu ni s-a cerut un alt punct de vedere".

Ordonanţa de Urgenţă publicată vineri în Monitorul Oficial stabileşte reguli stricte pentru achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, care "nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final".

Potrivit acestei Ordonanţe, Consiliul Naţional al Audiovizualului va acorda licenţe audiovizuale de televiziune şi radio doar societăţilor care la data la care le solicită fac dovada că nu au restanţe la bugetul de stat.

Totodată, conform Ordonanţei, societăţile care deţin licenţe de televiziune şi radio le vor putea ceda unor terţi numai după un an de la data la care încep să emită.

OUG este semnată de premierul Victor Ponta si contrasemnată de ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, şi de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

Într-un comunicat remis sâmbătă MEDIAFAX, International Advertising Association (IAA) România spune că OUG de modificare a Legii audiovizualului a fost publicată în Monitorul Oficial fără consultarea industriei, precizând că prin această Ordonanţă autorităţile afectează un sector de afaceri 100% privat. Totodată, IAA România precizează că va analiza toate căile legale de atac pentru stoparea efectelor acestei ordonanţe.

Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului este publicată la mai puţin de cinci luni de la momentul în care un proiect de OUG care avea acelaşi prevederi în cazul intermedierii achiziţiei de spaţiu publicitar TV şi aceleaşi prevederi privind acordarea licenţelor audiovizuale societăţilor fără datorii la stat a fost asupru criticat de International Advertising Association România (IAA România) şi de Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România.

Nemulţumirile au fost cu atât mai mari cu cât purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a anunţat iniţial că proiectul de OUG a fost adoptat de Executiv. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat public că OUG care modifică Legea audiovizualului nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru că ministerele Justiţiei şi Finanţelor trebuie să dea forma finală a acesteia, în urma deciziei Guvernului de a se scoate din ordonanţă toate referirile la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici