Ministerul Culturii, mandatat să iniţieze negocierile pentru "Cuminţenia Pământului" de Brâncuşi

Ministerul Culturii a fost mandatat, miercuri, de Guvern să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane euro şi a fost pusă în vânzare, ministerul fiind invitat să îşi exercite dreptul de preempţiune.

340 afişări
Imaginea articolului Ministerul Culturii, mandatat să iniţieze negocierile pentru "Cuminţenia Pământului" de Brâncuşi

Ministerul Culturii, mandatat să iniţieze negocierile pentru "Cuminţenia Pământului" de Brâncuşi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că în şedinţa Guvernului s-a stabilit ca Ministerul Culturii să pregătească negocierile în vederea unei posibile achiziţii a sculpturii de către statul român.

"Ministerul va desemna o comisie de specialişti, care ar urma să înceapă negocierile cu privire la opera marelui sculptor român", au precizat sursele citate.

Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane de euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

"Una dintre cele mai semnificative opere brâncuşiene şi probabil cea mai importantă sculptură a artistului aflată încă pe teritoriul românesc, «Cuminţenia Pământului», parte a unei colecţii bucureştene private, a fost pusă în vânzare, făcând obiectul mai multor oferte de achiziţie, unele aparţinând unor colecţionari români, altele provenind de la colecţionari şi instituţii culturale internaţionale", se spune în comunicatul care a fost remis agenţiei MEDIAFAX de casa de licitaţii Artmark.

Potrivit sursei citate, întrucât capodopera este clasată în categoria "Tezaur" a Patrimoniului cultural naţional, "Casa Artmark, în calitate de mandatar al proprietarilor, a debutat în 3 septembrie procedura de înştiinţare a Ministerului Culturii în vederea exerciţiului preemţiunii, conform obligaţiei reglementate de legea patrimoniului naţional".

Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, a fost prezentată, luni, într-o expoziţie privată dedicată marilor artişti români ai avangardei începutului de secol, organizată la sediul din Bucureşti al Artmark.

La expoziţia privată au participat "importanţi colecţionari internaţionali", inclusiv membri ai comitetului unuia dintre cele mai faimoase muzee de artă din lume, Tate Modern din Marea Britanie.

La această expoziţie au fost aşteptaţi aproximativ 21 de astfel de specialişti străini, atraşi de potenţialul artei româneşti, dar şi colecţionari importanţi de artă din România, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Artmark.

În prezent, nu a fost stabilit un preţ de pornire pentru sculptura "Cuminţenia Pământului", întrucât aceasta nu va putea fi achiziţionată în cadrul unei licitaţii clasice. Însă, la dorinţa actualilor proprietari ai sculpturii - moştenitorii arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera chiar de la Constantin Brâncuşi -, "Cuminţenia Pământului" a fost prezentată în această expoziţie privată, fiind posibilă o vânzare a acesteia, după exercitarea dreptului de preemţiune al statului român, prin intermediul Ministerului Culturii.

Deşi este greu de spus cum vor evolua lucrurile, potrivit reprezentanţilor Artmark, această sculptură ar putea fi teoretic achiziţionată în cele din urmă de Tate Modern, cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume în 2013, care mai are în colecţiile sale o lucrare de Brâncuşi.

Însă lucrarea ar putea rămâne şi în România, dacă statul român, prin intermediul Ministerului Culturii (MC), va face o ofertă care va fi acceptată de actualii săi proprietari.

"Notificarea statului român de către Casa Artmark cu privire la punerea în vânzare a sculpturii de Brâncuşi, drept răspuns la ofertele existente în piaţa internă şi în cea internaţională, oferă acestuia ocazia de a păstra şi muzealiza importanta capodoperă de Brâncuşi", se spune în comunicatul Artmark.

Realizată în 1907, "Cuminţenia Pământului", alături de opere precum "Sărutul" şi "Rugăciunea" marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului, în care acesta formula noi sensuri filosofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.

"Cuminţenia Pământului" este o operă cu un trecut încărcat, fiind cumpărată în 1911 de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romaşcu chiar de la artist. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă şi retrocedată după 51 de ani şi un proces îndelungat al familiei colecţionarului cu actualul Muzeu Naţional de Artă al României.

După ce a fost ridicată de la Muzeul Naţional de Artă al României, "Cuminţenia Pământului" a fost dusă la Muzeul Naţional Cotroceni, unde este găzduită şi în prezent, după cum au confirmat, luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.

Sculptura, realizată în calcar crinoidal (primul posesor al sculpturii povestea că ştie de la Brâncuşi că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnières), este evaluată la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai importantă tranzacţie recentă a unei opere de Brâncuşi este adjudecarea, în 2009, la casa Christie's din Paris a sculpturii în lemn "Madame L.R.", pentru preţul de 26 de milioane de euro (fără comisioane şi taxe incluse). Cea mai recentă vânzare a unei opere de Brâncuşi, organizată tot la casa Christie's, însă la New York, în iunie 2014, s-a încheiat cu suma de 5,4 milioane de euro oferită pentru un simplu studiu în ghips al viitoarei capodopere "Sărutul".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici