Prima pagină » Cultură-Media » Ministerul Culturii salută metamorfoza Fundației timișorene „Interart Triade” în Fundația „JECZA”

Ministerul Culturii salută metamorfoza Fundației timișorene „Interart Triade” în Fundația „JECZA”

Duminică, Ministerul Culturii a salutat această nouă etapă pentru cultura timișoreană.
Sursă foto: Facebook / Ministerul Culturii
Daiana Rob
02 nov. 2025, 16:06, Social
„Ministerul Culturii salută transformarea Fundației Interart Triade în Fundația JECZA, marcând continuarea unei misiuni de peste 25 de ani dedicate cercetării, formării artistice și dialogului între generații”, se arată în mesajul transmis duminică de reprezentanții Ministerului Culturii.
Tranziția la noua identitate artistică a cunoscutei fundații la nivel local a fost marcată prin evenimente care au reunit artiști, curatori, instituții, dar și parteneri culturali. Astfel, la Timișoara, a fost celebrată diversitatea, dar și deschiderea spre noi direcții ale artei, după cum se arată în mesajul publicat de Minister.
Vineri, ministrul Culturii, András István Demeter a fost prezent la Timișoara, în Piața Unirii, acolo unde a fost inaugurată lucrarea „Together”, semnată de sculptorul Vlad Nancǎ. Artistul a fost onorat cu premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului 2025, în valoare de 8.000 de euro, sponsorizat de un partener privat.
Lucrarea, a fost jurizată de artiștii Celia Ghyka, Andrei Petru Jecza, Ana-Maria Mihăescu, Aurelia Mocanu, Ciprian Mureșan, Bogdan Rața și Maria Rus-Bojan. Statuia, care a fost desemnată câștigătoare în unanimitate, spune povestea legăturii dintre oameni, dar și spațiile pe care le împărtășesc. Tema lucrării este inspirată din spiritul Timișoarei, oraș multicultural și divers, acolo unde comunitățile trăiesc împreună și împart experiențe.
Sculptura „Together” va rămâne expusă timp de un an în Piața Unirii, acolo unde poate fi admirată de trecătorii de toate vârste și naționalitățile din oraș.
La evenimentul care a avut loc vineri, a luat parte și Dominic Fritz, care este în continuare și primar al Timișoarei. Ministrul Culturii, András István Demeter, a subliniat importanța parteneriatelor culturale și a investițiilor în arta contemporană din România, un domeniu care consolidează imaginea creativă a României.

Cine este Peter Jecza?

Premiul „Peter Jecza” a fost instituit în memoria sculptorului timișorean Peter Jecza (1939–2009) – unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului XX, autor al unor lucrări monumentale în bronz și lemn, profesor la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara și fondator, alături de Sorina Jecza, al Fundației Interart Triade.

Cu acest prilej, fundația și-a anunțat oficial noua identitate – Fundația JECZA – la 25 de ani de la înființare. Conducerea noii etape este preluată de criticul de artă, Andrei Jecza, fiul sculptorului, care va continua misiunea de a susține cercetarea, educația artistică și promovarea artei contemporane din România și Europa de Est.