Ministerul Culturii vrea să suspende HG nr. 1672/2008 privind instituţiile de spectacole

Ministerul Culturii vrea să suspende Hotărârea de Guvern nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea şi salarizarea personalului din instituţiile de spectacole, contestată de sindicaliştii din cultură, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai ministerului.

376 afișări
Imaginea articolului Ministerul Culturii vrea să suspende HG nr. 1672/2008 privind instituţiile de spectacole

Ministerul Culturii vrea să suspende HG nr. 1672/2008 privind instituţiile de spectacole (Imagine: Mediafax Foto)

Normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007 privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ din instituţiilor de spectacole sau concerte, în vederea stabilirii salariilor de bază, au fost reglementate prin HG nr. 1672/2008, adoptată de Executiv în decembrie 2008.

Aceste norme, stabilite de Ministerul Culturii în august 2008, au fost contestate de sindicaliştii din cultură, care au cerut promovarea unui alt proiect de norme metodologice, pe care l-au negociat cu ministerul, în noiembrie anul trecut, şi care a fost trimis spre avizare.

Acest nou proiect de norme agreat de sindicate se află în continuare în circuitul avizărilor, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al Ministerului Culturii, Mircea Staicu. Pe de altă parte, ministerul va iniţia un proiect de hotărâre de Guvern pentru suspendarea HG nr. 1672/2008, aşa cum au cerut sindicatele, a mai spus Staicu.

Sindicaliştii au atacat deja în justiţie HG nr. 1672/2008 şi au obţinut, în primă instanţă, anularea actului normativ, a declarat pentru MEDIAFAX Demeter Andras, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, promotorul normelor reglementate prin HG nr. 1672/2008. Guvernul va trebui să facă, însă, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti din 14 iulie, favorabilă sindicatelor, a mai precizat Demeter Andras.

Secretarul general al Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacol (USIS), Mugur Arvunescu, a precizat că sindicatele s-au opus normelor metodologice elaborate de minister din cauză că acestea prevedeau stabilirea cuantumului salariului prin previzionarea stagiunii următoare, precum şi cesionarea drepturilor de autor, odată cu semnarea contractului între artişti şi instituţie.

Astfel, actorilor care joacă într-un spectacol nu li se plătesc drepturile de autor în momentul în care spectacolul este difuzat de o televiziune, a exemplificat Arvunescu.

Mugur Arvunescu a subliniat, pe de altă parte, importanţa aplicării Legii 353/2007, care "scoate zona artiştilor din zona bugetarilor", astfel încât cei dintâi nu mai înaintează în grad şi acced la măriri salariale prin înaintarea în vârstă, ei având "alt specific". Astfel, după un an de activitate, în care sunt debutanţi, artiştilor li s-ar recalcula salariile în funcţie de performanţele dovedite, a precizat Arvunescu.

Totuşi, Legea instituţiilor de spectacole (353/2007) va putea fi aplicată în continuare în baza normelor existente, până la adoptarea altora, în eventualitatea anulării, de către instanţă, sau suspendării, prin hotărâre de Guvern, a HG nr. 1672/2008, potrivit lui Demeter Andras.

De altfel, Andras a atras atenţia că instituţiile de spectacole au, din septembrie 2008, "obligaţia legală" de a aplica noua grilă de salarizare prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007, elaborate de ministerul Culturii în august 2008 şi reglementate ulterior prin HG 1672/2008, publicată în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii decembrie 2008.

Conform Legii 353/2007, salariile trebuiau recalculate începând de la 1 septembrie 2008, iar diferenţele puteau fi plătite retroactiv, dat fiind decalajul dintre data prevăzută pentru aplicarea legii şi adoptarea normelor, întârziată în urma protestelor sindicatelor, a precizat Demeter Andras. "Absenţa normelor nu absolvă de obligaţia de a aplica legea", a mai spus Andras.

Sindicaliştii i-au solicitat anul acesta, în mai multe rânduri, ministrului Culturii, Theodor Paleologu, suspendarea în regim de urgenţă a HG 1672/2008, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007 privind evaluarea şi remunerarea personalului din instituţiile de spectacole.

Un protest al sindicaliştilor a avut loc în luna martie, după ce, în a doua jumătate a anului trecut, aceştia au organizat mai multe pichete, la Bucureşti şi la sediile prefecturilor din ţară.

La protestul din martie, care a avut loc la sediul Ministerului Culturii, Theodor Paleologu a promis sindicaliştilor din cultură că va promova proiectul de norme metodologice negociat de sindicate cu ministerul în noiembrie 2008. Ministrul le-a spus protestatarilor că nu poate abroga Hotărârea de Guvern din decembrie 2008, pentru că "s-ar crea un haos administrativ", dar va promova, în cel mai scurt timp, proiectul negociat de sindicate cu MCCPN.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici