"Moon", cel mai bun film independent britanic la gala British Independent Film Awards - VIDEO

Lungmetrajul "Moon", regizat de Duncan Jones, a primit titlul de cel mai bun film independent britanic la cea de-a 12-a gală British Independent Film Awards (BIFA), care a avut loc duminică seară, la Londra, informează screendaily.com.

54 afișări
Imaginea articolului "Moon", cel mai bun film independent britanic la gala British Independent Film Awards - VIDEO

"Moon" - cel mai bun film independent britanic, la gala British Independent Film Awards

Duncan Jones a primit cu această ocazie premiul Douglas Hickox pentru cel mai bun regizor debutant.

Andrea Arnold a triumfat la categoria "cel mai bun regizor", cu filmul "Fish Tank", iar Katie Jarvis a câştigat premiul categoriei "cea mai promiţătoare actriţă debutantă".

Carey Mulligan şi Tom Hardy au fost desemnaţi cea mai bună actriţă, respectiv cel mai bun actor, pentru rolurile interpretate de aceştia în filmele "An Education", respectiv "Bronson".

Actorul Daniel Day-Lewis a primit premiul Richard Harris pentru contribuţia specială adusă dezvoltării cinematografiei britanice, trofeul fiindu-i înmânat de regizorul Stephen Frears.

Lungmetrajul suedez "Let The Right One In", regizat de Tomas Alfredson, a fost desemnat cel mai bun film străin.

Câştigătorii categoriei "cel mai bun scenariu" au fost Jesse Armstrong, Simon Blackwell, Armando Iannucci şi Tony Roche, pentru pelicula "In The Loop".

De asemenea, premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar a fost atribuit Anne-Mariei Duff, pentru partitura din "Nowhere Boy", iar John Henshow a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea din "Looking For Eric".

La categoria "cel mai bun documentar" s-a impus "Mugabe Ant The White African", iar la categoria "cel mai bun scurtmetraj britanic" a câştigat producţia "Love You More".

Cea de-a 12-a gală a premiilor BIFA a fost prezentată de James Nesbitt şi a avut loc la centrul The Brewery din Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici