Muzică, distracţie şi iubire, într-un peisaj de poveste, în "Pariu cu viaţa", luni, la Pro TV

"Pariu cu viaţa" aduce, luni, în faţa telespectorilor Pro TV una dintre cele frumoase experienţe trăite de membrii Lala Band în acest proiect - secvenţele filmate iarna la Susai, într-un peisaj de vis, absolut feeric, unde s-au jucat în zăpada, au cântat, au dansat şi au petrecut clipe romantice.

2585 afișări
Imaginea articolului Muzică, distracţie şi iubire, într-un peisaj de poveste, în "Pariu cu viaţa", luni, la Pro TV

Muzică, distracţie şi iubire, într-un peisaj de poveste, în "Pariu cu viaţa", luni, la Pro TV

Episodul de luni al serialului "Pariu cu viaţa" va fi difuzat de la ora 20.30 la Pro TV şi în avans, de la ora 10.00, pe Voyo.ro, informează un comunicat al postului de televiziune.

Plecarea la munte a membrilor Lala Band a fost organizată de Ioana în ideea de a-l face pe Andrei să se simtă mai bine: "Excursia a fost pregătită de Ioana pentru a-l binedispune pe Andrei, având în vedere că trece printr-o perioadă delicată, pierzându-şi vederea", declară Alină Eremia.

Aşa cum era de aşteptat, munca s-a contopit cu plăcerea, iar weekend-ul la Susai a fost o adevărată distracţie pentru tinerii actori din "Pariu cu viaţa". "Filmările nici că puteau decurge mai bine, entuziasmul şi veselia noastră, peisajul de basm, totul ne-a fermecat încât nici nu am mai resimţit temperaturile cu mult coborâte sub minus. A fost cea mai frumoasă vacanţă muncită, de departe cea mai reuşită deplasare. Tot timpul am fost puşi pe şotii, iar băieţii găseau o adevărată încântare să le îngroape pe fete în zăpada, fetele ieşind cel mai rău din toată treaba, însă vor rămâne multe amintiri de suflet", povesteşte încântată Alină Eremia.

Sara îşi urmează colegii la munte, însă starea ei de spirit nu este tocmai bună. "Ea ajunge la Susai după ce îl prinde pe Cristi înşelând-o, aşa că este foarte nervoasă. Am filmat cu Dima şi cu Alexia, pentru că se formează un triunghi foarte interesant, o intrigă în care fiecare dintre părţile implicate are dreptatea ei", mărturiseşte Sore.

Obişnuite să fie prietene atât în realitate, cât şi în serial, Sore şi Alexia "au încurcat" scenariul şi bineînţeles, situaţiile comice nu au lipsit din cadru. "Într-o scenă de grup în care fiecare se ceartă cu cineva, eu şi Alexia ne-am aşezat din obişnuinţă una lângă altă şi abia pe la mijlocul secvenţei ne-am dat seamă că suntem certate şi am început să ne batem A fost foarte amuzant!", spune Sore.

Tot în episodul de luni, Anca şi Vlad au o discuţie serioasă despre iubire. Pe lângă imaginile de iarnă desprinse din poveşti, momentele muzicale îi vor delecta pe cei care eu televizoarele deschise pe Pro TV: Ioana, Andrei, Anca şi Vlad interpretează melodia "To the Moon and Back", cuplul protagonist cântă împreună o piesă deosebită, "Nights în White Satin" - The Moody Blues, iar Sara şi Dima cântă în duet "Endless Love".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici