Nicolae Manolescu, reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu 174 de voturi, luni, la Conferinţa Naţională a USR care a avut loc la sediul din Capitală al Uniunii.

45 afișări
Imaginea articolului Nicolae Manolescu, reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor

Nicolae Manolescu, reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Nicolae Breban a primit 76 de voturi, Ştefan Agopian - 17 voturi, Dan Mircea Cipariu - 38 voturi şi Contantin Stan - 36 de voturi. Trei voturi au fost în alb. În total au votat 344 de membri delegaţi ai USR.

"Vă promit să încerc să fiu un preşedinte cât mai obiectiv şi, în măsura posibilităţilor vom încerca să facem tot ce se poate face", a declarat Manolescu, după ce a aflat rezultatele votului.

Primul mandat de preşedinte al USR al lui Nicolae Manolescu (născut în 1939) a fost în perioada 2005 - 2009. Acesta este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi politician. Ambasador al României la UNESCO, el este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani.

TITLURILE ZILEI

Manolescu a candidat, luni, pentru un nou mandat în fruntea USR, principalele puncte din programul său fiind "redefinirea raporturilor USR cu statul român" şi provocarea care rezultă din "tendinţa de marginalizare a literaturii şi a lecturii pe plan social".

"Supravieţuirea breslei noastre depinde de capacitatea ei de a se dota cu mijloacele materiale adecvate epocii actuale şi care nu pot fi obţinute fără o organizare de felul asociaţiilor, patronale sau sindicale, din numeroase alte domenii. Scriitorii nu se pot lipsi de o asociaţie proprie care să lupte pentru drepturile lor ca oameni şi care să le protejeze operele. Chiar dacă legea nu ne permite în cadrul USR un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, promitem să găsim alte pârghii pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor scriitorilor", se arată în programul lui Nicolae Manolescu pentru un nou mandat de preşedinte al USR.

Societatea Scriitorilor Români (SSR) a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. USR a apărut în 1949, prin fuziunea între SSR şi Societatea Autorilor Dramatici, potrivit site-ului uniuneascriitorilor.ro.

În prezent, USR cuprinde 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău. În cadrul filialei Bucureşti, cunoscută sub numele de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, înfiinţată în martie 1972 şi care are 1.200 de membri, funcţionează şase secţii, după genurile literare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici