Noi programe tematice, în competiţia internaţională a Festivalului de Film Experimental Bucureşti

Noi programe tematice, de la "Filme re-create din filme" la sabia cu două tăişuri a "Legăturilor de familie", vor fi introduse în competiţia internaţională a Festivalului de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care se va desfăşura între 10 şi 14 decembrie, potrivit organizatorilor.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Noi programe tematice, în competiţia internaţională a Festivalului de Film Experimental Bucureşti

Noi programe tematice, în competiţia internaţională a Festivalului de Film Experimental Bucureşti (Imagine: Daniel Mihailescu/ Mediafax Foto)

BIEFF lansează publicului o nouă provocare, structurând întreaga selecţie a acestei ediţii în programe tematice, alese astfel încât să reflecte zonele de maximum dinamism creativ în cinema-ul contemporan. Cinci teme a căror varietate porneşte de la macro-evenimentele istorice şi ajunge până la micro-cosmosul interior stau la baza competiţiei internaţionale: Alternative History, Family Ties, Recycled Cinema, In Search of a Soul şi Urban Ghosts.

Recycled Cinema: Films Made of Films este programul care pune la îndoială ideile preconcepute despre originalitate. Revizitând, reinterpretând şi remontând filme deja existente, regizorii izolează elementele alchimice ale cinema-ului şi le manipulează pentru a crea lucrări noi şi captivante. Deconstrucţia post-modernistă a materialului iniţial, tratat cu entuziasm jucăuş sau în manieră meditativă, implică spectatorul în mod direct într-un joc structural de reconstrucţie şi revitalizare a cinema-ului.

Personajele jucate de John Travolta şi Olivia Newton-John în filmul "Grease" sunt puse literalmente sub lama cuţitului de Antoni Pinent, care realizează în "G/R/E/A/S/E" un "décollage" manual. Cadrele filmului sunt împărţite, îmbinate fizic şi formal, creând un remix cinematografic în care idolii cinema-ului hollywoodian au parte de o abruptă formă de examinare.

Un protagonist invizibil porneşte o casetă VHS. Zâmbetul enigmatic al unei tinere apare pe ecran, în slow-motion, făcând spectatorul să îşi inchipuie deja o poveste de dragoste neîmpărtăşită. Însă cea care iniţial părea să fie o Mona Lisa contemporană se doveşte a fi imaginea voluptoasă a unei actriţe din filme pentru adulţi. Un experiment obraznic şi plin de ironie, "The shadow of your smile" se joacă dezinvolt cu aşteptările publicului şi explorează posibilitatea resemantizării imaginilor, prin manipularea sunetului şi scoaterea lor din context.

Filmele din programul tematic Family Ties: Love Bonds or Imprisoning Chains aruncă o privire investigativă asupra a ce înseamnă legăturile de familie. În "The White Roses", "Carosello", "That has been bothering me the whole time", "This is now", "All we need is slaves", "The tree", "After" şi "This time, last year", discursul cinematic trece dincolo de motivele canonice ale ciocnirilor dintre generaţii.

Cea de-a cincea ediţie BIEFF va avea loc în perioada 10-14 decembrie, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi CinemaPRO.

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti - BIEFF este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains, Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Forumul Cultural Austriac.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici