O carte de artă consacrată lui Michelangelo, lansată în Italia

O carte consacrată lui Michelangelo, denumită "cea mai frumoasă carte de arte din lume", a fost lansată la Bologna, Italia, într-un tiraj de doar 99 de exemplare, la preţul de 100.000 de euro bucata.

1481 afișări
Imaginea articolului O carte de artă consacrată lui Michelangelo, lansată în Italia

"Crearea lui Adam", Capela Sixtină, Vatican - Michelangelo

Cartea, intitulată "Michelangelo, mâna savantă", are o copertă sculptată în marmură, este tipărită cu o cerneală al cărei secret se află în reţetele antice ale scrierii, iar textul este imprimat pe un pergament fin.

"Poate că preţul pare prea ridicat dacă ne gândim la o carte, dar nu este deloc mare dacă ne gândim la o operă de artă", a declarat Flaminio Gualdoni, directorul ştiinţific al editurii italiene FMR, specializată în reviste şi cărţi de lux din domeniul artei.

Cartea a fost concepută "ca o operă de artă", destinată colecţionarilor şi bibliofililor care consideră această achiziţie "drept o formă de mecenat", a adăugat Gualdoni.

Lucrarea are o lungime de 68 de centimetri şi o lăţime de 42 de centimetri, iar coperta are forma unei plăci din marmură încastrată într-un cadru acoperit cu catifea roşie.

Cartea cuprinde 264 de pagini care conţin gravuri, fotografii şi texte. Semnele de carte sunt din hârtie marmorată aurită.

"Am dorit să plecăm de la ideea din timpul Renaşterii italiene, conform căreia cartea este o operă de artă, să preluăm această exigenţă a excelenţei şi s-o aplicăm asupra unei opere moderne" realizată de nişte artizani de excepţie, a explicat Gualdoni.

Michelangelo, geniu al Renaşterii prin excelenţă, a fost omagiat astfel cu ocazia împlinirii a 500 de ani de când artistul a început să picteze Capela Sixtină, a declarat Antonio Pistilli, directorul grupului FMR.

Coperta din marmură este o reproducere a basoreliefului "Fecioara pe scară", prima lucrare a lui Michelangelo. Marmura a fost adusă din cariera Polvaccio din Carrare, redeschisă cu această ocazie, de unde sculptorul se aproviziona pentru lucrările sale.

Vechile lui desene sunt reproduse pe o hârtie care imită foarte bine hârtia originală.

Cele 83 de fotografii sunt imprimate pe hârtie mată. Cerneala pentru scrierea textului, în limba italiană, despre viaţa lui Michelangelo, are la bază o reţetă foarte veche, fără aditivi chimici, şi este "făcută să dureze 500 de ani şi chiar mai mult", a declarat Gualdoni.

"Între trei şi şase luni" sunt necesare pentru realizarea fiecărui exemplar al acestei cărţi, declară Pistilli. 20 de copii au fost deja fabricate, 10 "au fost livrate sau sunt pe cale să fie livrate". Una a fost cumpărată de muzeul Prado, iar altele două, de către două staruri rock.

Cei care nu îşi pot permite să cumpere această carte o pot citi pe internet, pe adresa fmronline.com.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici