O carte pe zi: „Ultima”, de L.S.Hilton

Identităţi false îngropate sub straturi de minciuni. Opere de artă, droguri, sex şi asasinate. Toate ingredientele unui nou roman de succes.

L.S.Hilton (Lisa Hilton) este o englezoaică ce şi-a petrecut copilăria la Londra, a locuit la New York, Paris şi Milano, a studiat istoria artei la Paris şi Florenţa, a lucrat ca jurnalist, critic de artă şi prezentator de televiziune, s-a apucat de scris şi a devenit celebră la 41 de ani. În urmă cu trei ani a publicat un roman promovat drept cel mai şocant thriller al anului – „Maestra”. În următorii doi ani a publicat alte două romane, continuări ale primului, la fel de şocante – „Domina” şi „Ultima”. Pe primul două le-am prezentat în această rubrică, a venit rândul celui din urmă, recent tradus.

Eroina cărţii, Judith Rashleigh, era o tânără cu un apetit aparte pentru bani, sex şi de la un punct încolo, pentru crimă. Primul roman era unul cu surprinzător de multe crime, cu răsturnări de situaţie, cu implicarea agenţilor de poliţie din mai multe ţări şi, fireşte, şi a Mafiei. Extrem de inteligentă, Judith Rashleigh, e capabilă să iasă din toate capcanele pe care i le întind pe cele 300 de pagini nenumăraţi bărbaţi care profită sau vor să profite de ea. În Maestra e sex destul, dar iubire deloc. În general în ficţiune, mai ales în poliţiste, trupul femeii e torturat fără probleme, dar să vezi că ea, femeia, se bucură de propriul trup, e o raritate, mulţi sclifosiţi inclină să creadă că ar fi dezgustător. Cu toate acestea, romanul nu este, spre cinstea lui, un manifest feminist. Cam la fel se petrec lucrurile şi în partea a doua, în care Judith Rashleigh şi-a schimbat identitatea ca să scape de urmăritori, s-a mutat de la Paris la Veneţia, unde şi-a deschis o galerie, dar tot e găsită şi, pentru a rămâne în viaţă, trebuie să descopere un desen vechi inestimabil de Caravaggio, care, de fapt nu există. Urmează aventuri pe înterg continentul, în Vest şi în Est, în care Judith Rashleigh nu mai conduce jocul, ci se supune mişcărilor altora, mulţi, care o vor pierdută, dar pe care, până la un punct, reuşeşte să-i domine. Numai că la final reapare un poliţist extrem de corupt, care în primul roman nu părea de partea răufăcătorilor, şi pe care femeia trebuie să-l urmeze, dacă vrea să rămână în viaţă. Aşa că aventurile ei vor continua cu un al treilea volum. Cel de faţă.

Judith Rashleigh, devenită Elisabeth Teerlinc, e obligată, ca să-şi salveze viaţa, să facă rost de un fals pe care să-l pună în vânzare pentru o sumă exorbitantă. Va alege să falsifice un Gaugain, din ultima perioadă a vieţii sale. Măiestria cu care alege culorile vremii şi lemnul pe care omul ales de ea va picta, dar şi povestea inventarea istoriei pciturii sunt impresionante. Dar şi mai impresionantă este pregătirea dosarului de licitaţie. „Am început să pun cap la cap dosarul care trebuia trimis casei de licitaţii. O privire de ansamblu des¬pre cum descoperisem pictura, recunoaşterea tehnicii lui Gauguin, cercetarea contextului, lunile de muncă. Chitanţele erau pregătite, catalogul obiectelor pierdute de vânzare al gă¬rii din Roma, povestea pe care o construisem fiind surprinsă cu atenţie. Fotografii din fiecare etapă, mostre de vopsea şi lamela de sticlă, documentele de la Societâ Mutuale. Trebuia să recunosc că totul părea foarte convingător. Dar documen¬tele, provenienţa, tabloul în sine puteau să fie atât de con-vingătoare pe cât eram eu. Şi, sigur, nu era pentru prima dată când trebuia să mint pentru că viaţa mea depindea de asta. Într-un fel, toată viaţa mea, viaţa pe care o construisem, depinsese dintotdeauna de capacitatea mea de a minţi, de a mă transforma în ceea ce nu eram, de a observa, de a imita şi de a pretinde, până când orice mască se lipea atât de bine încât devenea propriul meu chip. Deseori mă bucurasem de asta, fusesem chiar mândră de asta. Totuşi, de cele mai multe ori, nici măcar nu mai observam. Orice identitate aveam era doar un caz de interpretare bună sau proastă. însă, de data asta, dacă masca aluneca doar cu un singur milimetru, urma să-mi privesc sfârşitul în ochi, aşa că brusc toate au încetat să mi se mai pară un joc.” Fireşte toate se petrec într-o atmosferă de lux, droguri, prostituţie, oligarhi, comerţ cu opere de artă şi arme, jafuri incredibile şi crime oribile – romanul are de toate. Plus multă tensiune.

O altă lectură încântătoare.

L.S.Hilton – Ultima. Traducere din limba engleză de Elena Arhire. Editura Litera, colecţia Buzz books. 288 pag.