O carte pe zi: „De ce urma să coboare din trăsură Frosica? ”, de Radu Gabriel Pârvu

O carte stranie, o citeşti cu nedumerire, dar dacă accepţi convenţia, până la urmă continui lectura care amuză, e plină de poante, scriitura e bună şi inteligentă şi nu pierzi nimic dacă sfârşeşti cartea. Dar aproape cert vor fi puţini care o vor face, pentru că nu e genul de carte care să placă publicului larg. Sper să greşesc.

Radu Gabriel Pârvu este scriitor, scenarist, traducător, profesor universitar de Comunicare şi Filosofie, decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Piteşti. A scris, printre altele, cărţi despre Dilthey, Noica şi Cioran, a tradus opere fundamentale - Kant, Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, Liszt, Nietzsche, Scheler, Kafka, Jung, Ruppert etc.

Cartea de faţă (a mai publicat multe altele „serioase”, adică studii de filosofie) e a unui intelectual care se joacă cu proza. În mod reuşit. Cu ironie şi autoironie. „Habar n-am cine este personajul care a ajuns, se pare, la destinaţie. Recunosc că titlul acesta mi-a venit brusc în minte şi mi-a sunat bine. Uneori, o simplă întrebare, pusă chiar în joacă, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă, te face curios să afli ce se ascunde dincolo de ea şi descoperi treptat că ea poate resuscita o lume veche sau poate clădi una nouă. <<De ce urma să coboare din trăsură Frosica?>> funcţionează ca o ipoteză de lucru şi se va dovedi că această ludică interogaţie trezeşte la viaţă, nechemat şi invaziv, un întreg univers.”

Un univers din care fac parte fel şi fel de personaje, câteva memorabile.

De pildă: „Îmi amintesc că în biblioteca bunicului preot — care-şi aprindea o ţigară Snagov în fiecare după-amiază la cinci, când Calyopi îi aducea pe banca de sub caişi tava cu şerbet roz şi paharul cu apă rece — am găsit printre cărţile Sfinţilor Părinţi Antichristul lui Nietzsche. M-am uitat atent: cartea fusese citită. Era plină de sublinieri şi semne de mirare. Cu un creion cu mină moale.

Am fost la fel de uimit ca atunci când l-am văzut pe popa Iancu punându-şi The Beatles la pick-up, după slujba de duminică. A aşezat discul cu aceeaşi evlavie cu care deschidea Evanghelia pe masa din altar şi a început să bată uşor tactul, uitându-se prin ochelarii groşi la icoana aurită a Mântuitorului. Îngâna convins că nu comite niciun sacrilegiu: We aii live in a yellow submarine.

Mai mult ca sigur că pediatrul meloman îi adusese discul acela. — Şi, negreşit, un submarin galben este toată odaia lui Dumnezeu, îmi şopti Frosica.

In răcoarea salonului mucegăit al bunicii, nepoata redescoperi gustul prea parfumat şi vag artificial al şerbetului de trandafir, linse linguriţa de care se lipise un rest roz şi plescăi de plăcere ca altădată, când învăţa sărutatul icoanelor.

Abia când dispăru savoarea şi simţi pe cerul gurii cocleala, Frosica scoase linguriţa şi o întoarse pe toate feţele: Parcă n-ar mai fi de argint, a căpătat gustul crucii lui Tătăiţu.

O fi trecut şi vremea ei, se resemnă Calyopi, au şi linguriţele viaţa lor. Din astea au mai rămas două. Zamfira, mireasa de pe bufet, ne-a lăsat nouă, femeilor din neam, toate tacâmurile. Pe-acum tu o să ai parte de ele.

Tot de la ea aveai şi nişte păhărele pentru lichior, pictate manual şi suflate cu aur, plusă Frosica, dar numai pentru că aşa-i firea femeilor, fiindcă, altminteri, nu se vedea la casa ei. Mai sunt patru păhărele, Safta le-a mai scăpat din mână şi nu mai avea nici ea priza din tinereţe. De-aia este bine să te retragi din serviciu când serviciile nu mai sunt în siguranţă.

Nepoata ignoră obişnuitul joc de cuvinte al bunicii deoarece începuse o irepresibilă fantezie cu linguriţa de argint. Şi-o imagină trecând, ca folclorul, din gură-n gură, spălată şi refolosită, umplută necontenit cu dulceaţă şi zacuscă şi şerbet, golită cu nesaţ de Zamfira şi de Sevastiţa, fata ei, şi de fata fetei ei, pe care deja nu mai ştiu cum o chema, şi de Moşul şi de toţi bărbaţii neamului până la pediatru, cu musafirii lor cu tot, cărora nu mai stau acum să le caut nişte nume.”

Radu Gabriel Pârvu - De ce urma să coboare din trăsură Frosica? Editura Trei. 207 pag.