O carte pe zi: „Dinastii dulci” de Aurora Liiceanu

„Creatorii despre care voi vorbiau fost continuu preocupaţi să transpună în realitate ceea ce îşi imaginau, au avut vieţi pline de efort şi muncă, dar marcate de momente de mari satisfacţii şi impliniri”. O carte aşteptată în primul rând de iubitorii de dulciuri, femei sau bărbaţi.

129 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Dinastii dulci” de Aurora Liiceanu

O carte pe zi: „Dinastii dulci” de Aurora Liiceanu

„În urmă cu 140 de ani – scriu editorii -, gândindu-se cu nostalgie la vremea copilăriei, patiserul Louis Lefèvre-Utile şi-a propus să creeze un produs care să semene cu şervetul de masă cusut de bunica sa. Aşa a apărut biscuitul petit beurre, care prelua simbolurile timpului de pe acel şervet: cele patru <<urechiuşe>> reprezentau anotimpurile, cei 52 de <<dinţi>> – săptămânile dintr-un an, iar cele 24 de găurele – orele unei zile. Astăzi biscuitul arată exact ca atunci, dar probabil că foarte puţini îi cunosc istoria. După cum puţini ştiu istoria cunoscutei cofetării Escribà din Barcelona sau a rahatului turcesc... Aurora Liiceanu ne spune poveştile unor dulciuri celebre şi ale dinastiilor de cofetari şi patiseri care şi-au legat numele de ele. Alături de bărbaţi pasionaţi de meseria lor ca Jean-Romain Lefèvre şi Antoni Escribà vom întâlni femei puternice precum Pauline Utile sau Jocelyne Tholoniat, care au contribuit la dezvoltarea afacerilor familiilor lor. Iar pentru că gustul e asociat cu mirosul, vom face o incursiune în lumea parfumurilor, după care vom reconstitui mirosurile de odinioară ale unor oraşe ca Amsterdamul, Parisul sau Bucureştiul.”

Aşadar, istorii puţin ştiute despre biscuiţi, ciocolată, rahat, prăjituri diverse celebre.

Dar cartea cuprinde mult mai multe teme: istorii ale unor mâncăruri rafinate, orientale, fireşte, texte superbe despre puterea mirosurilor („cenuşăreasa simţurilor”), combinaţia lor şi seducţia, istoria socială şi mirosurile pierdute, recuperarea olfactivă, dezmăţul olfactiv din Europa de acum câteva secole, inclusiv din lumea românească. „Cunoaşterea noastră desprte trecut este săracă la capitolul miros. Deşi mirosurile ne modelează percepţia despre lume, infromaţiile noastre senzoriale sunt puţine.” Descrieri suprebe şi trimiteri la texte mai vechi şi mai noi care te fac să cercetezi în biblioteci cărţi peste care ai trecut neglijent sau le-ai uitat, în tumultul vieţii de zi cu zi.

Mai mult, aflăm că a fost lansat un proiect foarte ambiţios de cercetare istroică privind mirosul pe continentul european timp de cinci sute de ani, în care sunt implicaţi specialişti din diverse domenii: chimie, istorie, istoria artei, filologir, inteligenţă artificială. Se scanează texte vechi, for ule medicale, reţete de bucătărie pentru a se obţine informaţii elocvente.

O carte fermecătoare.

Aurora Liiceanu – Dinastii dulci. Editura Polirom. 190 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
carte,
jennifer saint,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici