O carte pe zi: „Greşelile trecutului” de Oana Stoica-Mujea

Scriu editorii despre acest al treilea volum din seria Iolanda Ştireanu: „O crimă ieşită din comun, aproape de domeniul fantasticului. Când într-un tren este descoperit un cadavru fără nicio rană, dar care poartă un mesaj, nimic nu pare ciudat. Doar că acelaşi om, cu acelaşi mesaj, mai este găsit în alte două locuri. Cazul începe să frizeze supranaturalul. Iolanda Ştireanu trebuie să înţeleagă ce s-a întâmplat cu cele trei personaje misterioase şi care e legătura dintre ele. Chiar dacă par a fi una şi aceeaşi persoană, Lala ştie că aşa ceva e imposibil. Aşa începe un periplu care oscilează între prezent şi trecut. Iar Iolanda se vede silită să se confrunte cu problemele din viaţa personală, dar şi cu ciudăţeniile unei crime care pare fără cap şi fără coadă.”

Aveţi în faţă şi în mâini un roman complex, complicat, în care „nimic nu e aşa cum pare”, aflat acum la a doua ediţie (prima, din 2012), o carte mai complexă şi mai reuşită decât următoarele ale autoarei. Cu multe personaje controversate, despre care se schimbă neaşteptat perspectiva, cu o acţiune care se petrece în paralel la începutul anilor 80 (când au fost făcute „greşelile”) şi astăzi, mai bine zis în 2011, în care se amestecă de toate: presiuni ale Securităţii de atunci şi de astăzi, urmăriri, asasinate, trafic de copii, furt de documente decrete de stat din anii 80, dar valoroase şi astăzi, între ele însemnările secrete ale lui Pacepa, csubstituiri de persoane etc. Nu vom dezvălui, fireşte subiectul şi desfăşurarea acţiunii romanului care se citeşte cu interes, dar trebuie să subliniem cât de bine este conturat personajul principal. Este evident că autoarea a scris cartea pentru acest personaj, în care, mai mult ca sigur, s-a proiectat pe sine însăşi.

Iolanda Ştireanu este o poliţistă remarcabilă, care a avut succese profesionale cu totul aparte, a fost chiar împuşcată într-o acţiune din care care a scăpat totuşi cu viaţă, dar e urâtă de o parte dintre colegi şi de sistem pentru intransigenţa ei şi mulţi ar vrea s-o scoată de pe linie şi din meserie. „Soarta nu e niciodată în favoarea mea, dar asta nu mă împiedică să rămân în viaţă. Şi am de gând să rămân aşa mult şi bine.” „Nu aveam nicio limită.” Ste urmărită: „Vor să aibă de unde să mă apuce. Orice greşeală îmi va fi fatală.” În meserie, „ştia întotdeauna ceva ce nu spunea, de aceea era mereu cu un pas înaintea tuturor.” E când blondă, când brunetă: „avantajul părului negru. Îmi scotea verdele ochilor în evidenţă.”„Adevărul e că blondele pricep mai greu, nu degeaba fac unii bancuri.” Bea mult, fumează şi mai mult, doarme puţin, „îmi place sexul”, ca urmare se culcă cu unii dintre colegii ei. Gândeşte la caz şi din când ân când rezolvă câte un puzzle pe internet. „Această a doua activitate îmi pune mintea în mişcare.” Îi ademeneşte pe martori sau inculpaţi, scoţând adevărăul la suprafaţă - este „o actriţă mult prea pricepută.” Spune despre ea însăşi: „am impresia că sunt o super-femeie.”

Fireşte, are şi concluzii despre lumea din jur şi despre instituţiile statului: „românii sunt prea laşi să se plângă”; „toţi care lucrează pentru servicii ascund un secret groaznic, numai aşa pot fi obligaţi să facă ceea ce nu vor să facă.” ş.a. Dar „analizele” şi consideraţiile politice sunt mai puţine decât în alte romane ale autoarei, ceea ce e un câştig, după părerea noastră.

Oricum, britanicul Mike Phillips are dreptate: ”Iolanda va rămâne multă vreme în mintea cititorilor.”

Oana Stoica-Mujea – Greşelile trecutului. Al treilea volum din seria Iolanda Ştireanu. Crime Scene Press. 269 pag.