O carte pe zi: „Liliana Tomescu” de Marina Spalas şi Sergiu Cioiu

Prima viaţă, până la vârsta de 50 de ani, în România, şi apoi, a doua viaţă, alături de Lucian, în ultimii 40 de ani petrecuţi în Suedia.

232 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Liliana Tomescu” de Marina Spalas şi Sergiu Cioiu

O carte pe zi: „Liliana Tomescu” de Marina Spalas şi Sergiu Cioiu

Iubitorii de teatru sau de film mai de vârsta a treia îşi amintesc fără dubiu pe actrtiţa Liliana Toemscu. Liliana Tomescu s-a născut în 1929. Absolventă a Institutului de Artă Dramatică, Liliana Tomescu pleacă din România (în excursie, în anul 1980) împreună cu soţul ei, actorul (şi mai apoi regizorul) Lucian Muscurel, în Suedia (unde va deveni profesoară de artă teatrală). În 1981 a absolvit cursurile intensive de limba suedeză de la Universitatea din Göteborg obţinând diploma SVISS, care îi da dreptul să lucreze la toate nivelele de limba suedeză, începând să activeze ca interpretă, traducătoare şi profesoară de „Arta actorului”. În 1991 Primăria oraşului Stockholm i-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului, ca recunoaştere a activităţii sale în domeniul învăţământului de teatru.

În anul 2006 Liliana Tomescu revine în România pentru a-şi ridica „Premiul pentru întreaga activitate artistică” oferit la Galele UNITER (3 aprilie 2006).

Prin decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române actriţei Liliana Tomescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „Pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei”. Avea numai 35 de ani!

În anul 1967 a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a-IV-a „Pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Între 1950 şi 1980 actriţa a fost angajata Teatrului Nottara din Bucureşti. Într-o perioadă de peste 30 de ani, Liliana Tomescu reuşeşte să stabilească câteva recorduri unice şi imposibil de egalat: serii de spectacole ale cărui număr de reprezentaţii este unic în istoria teatrului de până acum: Pygmalion - aproximativ 500 spectacole, Ciocârlia – aproximativ 400, Luna dezmoşteniţilor - peste 600, Schimbul – aproximativ 200, Adio Charlie - 870 spectacole.

Scrie, unul dintre autorii cărţii pe care o semnalăm, Sergiu Cioiu: „Mă tot întrebam cum ar fi bine să construim această carte? Ca un InterViu, cum s-a mai făcut sau o poveste secvenţială, cu intervenţii ale unor oameni care au cunoscut-o şi i-au putut apreciat spectacolele? Cu citate din cronicile vremii, cu mărturii din viaţa ce a dus-o, ca actriţă, în doar 30 de ani de teatru, alături de câţiva actori şi regizori excepţionali. Prima viaţă, până la vârsta de 50 de ani, în România, şi apoi, a doua viaţă, alături de Lucian, în ultimii 40 de ani petrecuţi în Suedia?

Cum ar fi povestea vieţii, aşa cum ar fi povestit-o Liliana, prin viu grai, stând pe un şezlong, acum, când a împlinit 90 de ani şi, are, încă, acea vigoare a spiritului, cu o memorie vie şi o descriere precisă, din care nu lipsesc farmecul, sarea, piperul şi metafora?”

Citiţi această carte! O încântare.

Marina Spalas şi Sergiu Cioiu – Liliana Tomescu. Editura Integral. Colecţia CoMedia. 267 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici