O carte pe zi: „Lucrurile omeneşti” de Karine Tuil

„Un roman magistral despre degradarea raporturilor dintre femei şi bărbaţi şi despre caracterul imprevizibil al sexualităţii. Un tablou impecabil al violenţei sociale contemporane”. (L’Obs)

148 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Lucrurile omeneşti” de Karine Tuil

O carte pe zi: „Lucrurile omeneşti” de Karine Tuil

Semnalăm astăzi un roman absolut splendid, care se citeşte cu sufletul la gură, ca un roman poliţist, scris impecabil, tradus impecabil, un roman distins cu Prix Interallié şi Prix Goncourt des Lycéens în 2019. Autoarea, Karine Tuil, s-a născut în 1972 la Paris, a studiat dreptul, a profesat o vreme ca jurist, apoi s-a dedicat scrisului. A publicat, până la romanul de faţă, alte unsprezece, toate foarte apreciate de cititori şi de critică.

Scriu ediorii: „Lucrurile omeneşti pune în scenă viaţa unui cuplu de intelectuali francezi prestigioşi, Jean şi Claire Farel, el – jurnalist politic, ea – eseistă şi luptătoare pentru drepturile femeilor. Cei doi au un fiu, Alexandre, student la o mare universitate americană. O acuzaţie de viol la adresa acestuia din urmă (victimă este Mila Wizman, fiica actualului partener de viaţă al lui Claire) basculează această construcţie socială aparent perfectă, iar implacabilul mecanism judiciar ameninţă serios carierele şi destinele celor implicaţi. Scenele procesului propriu-zis, Mila contra Alexandre, demontează făţărnicia membrilor unei caste ce se consideră intangibilă şi încearcă, în acelaşi timp, să aducă lumină asupra zonei gri a <<consimţământului>> victimei în cazul unui viol”.

Acţiunea romanului are loc recent, în această perioadă în care „femeile se exprimă liber şi povestesc actele de agresiune cărora le-au căzut victime; e un lucru pozitiv, dar să recunoaştem că am ajuns în plină isterie colectivă. S-a dezlănţuit o adevărată vânătoare de bărbaţi, pe reţelele de socializare, cu precădere, se petrece un adevărat linşanj. Dacă e să ne luăm după anumite comentarii, toţi bărbaţii sunt nişte posibili violatori, toţi sunt nişte porci”. Este epoca în care, o dată cu afacerea Weinstein (regizorul american acuzat de hărţuire sexual şi condamnat), au apărut mişcările #MeToo în America şi alte ţări, #BalanceTonPorc în Franţa, iar femeile îndrăznesc să povestească ce li s-a întâmplat – agresiuni sexuale, violuri, pipăieli, hărţuiri, abuzuri de tot felul. „Vremea tăcerii şi a ruşinii au încetat. Astăzi e un moment istoric pentru femei. O adevărată revoluţie, căreia, deocamdată, nu-i vedem decât primele efecte”.

Karine Tuil are formidabila calitate de a nu înclina spre o parte sau alta, ci prezintă lucrurile din ambele părţi, cu argumente egal balansate. Romanul descrie admirabil sistemul juridic francez. Cu un final remarcabil şi chiar un final remarcabil al cărţii: „Ne naştem, murim; între cele două, cu un strop de noroc, iubim, suntem iubiţi, nu durează mult, mai devreme sau mai târziu ajungem să fim înlocuiţi. N-avem de ce să ne revoltăm, asta-i firea neclintită a lucrurilor omeneşti”.

„Un roman magistral despre degradarea raporturilor dintre femei şi bărbaţi şi despre caracterul imprevizibil al sexualităţii. Un tablou impecabil al violenţei sociale contemporane”. (L’Obs)

Iată un mic fragment din carte despre tema principală: sexul.

„Deflagraţia extremă, arderea totală, era sexul, nimic altceva – sfârşitul mistificării; Claire Farel pricepuse asta când, la vârsta de nouă ani, fusese martoră la destrămarea propriei familii din pricina atracţiei de nestăpânit a mamei sale pentru un profesor de medicină întâlnit cu prilejul unui congres; pricepuse asta când, de-a lungul carierei, văzuse persoane publice pierzând în câteva clipe tot ce construiseră de-a lungul întregii vieţi: slujbă, reputaţie, familie – realizări sociale care deveniseră trainice cu preţul a numeroşi ani de muncă, de concesii-minciuni-promisiuni, adică trilogia supravieţuirii conjugale –, îi văzuse pe reprezentanţii cei mai străluciţi ai clasei politice compromiţându-se pe termen lung, uneori chiar definitiv, de dragul unei aventuri vremelnice, expresie a unei fantezii – nevoile imperioase ale dorinţei sexuale: totul, imediat; ea însăşi ar fi putut să se trezească în mijlocul unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria Statelor Unite, avea douăzeci şi trei de ani pe-atunci şi efectua un stagiu la Casa Albă, odată cu Monica Lewinsky – cea care avea să rămână faimoasă pentru că zdruncinase cariera preşedintelui Bill Clinton –, şi nu se aflase în locul brunetei voluptuoase pe care preşedintele o botezase tandru <puştoaica> doar pentru că nu corespundea canoanelor estetice în vigoare la vremea respectivă în Biroul oval: era blondă cu părul împletit, de înălţime potrivită, cam slăbuţă, îmbrăcată mereu în sacou şi pantaloni cu croială bărbătească – nu se potrivea nicicum.

Se întreba adesea ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele ar fi ales-o pe ea, franco-americana cerebrală şi impulsivă, căreia nu-i plăcea să exploreze viaţa decât prin intermediul cărţilor, în loc s-o prefere pe Monica, bruneta planturoasă cu zâmbet de prădător, micuţa prinţesă evreică ce crescuse în cartierele de fiţe Brentwood şi Beverly Hills. Ar fi cedat în faţa forţei de seducţie a Puterii; s-ar fi îndrăgostit ca o începătoare şi ar fi fost audiată de Kenneth Starr, încolţită să turuie aceeaşi poveste care ar fi animat cinele la restaurant din toată lumea, precum şi cele patru sute şaptezeci şi cinci de pagini ale unui raport ce i-ar fi făcut să tremure pe lăudătorii puterii americane şi ar fi aţâţat instinctele nevrotice ale unui popor care, sub impactul indignării şi al buimăcelii, ar fi reclamat o muştruluială moralizatoare generală, iar ea, fără îndoială, n-ar fi ajuns niciodată intelectuala respectată care, zece ani mai târziu, avea să-l întâlnească pe acelaşi Bill Clinton la o serată oferită cu prilejul apariţiei Memoriilor lui, unde avea să-l întrebe fără înconjur: <Domnule Clinton, de ce aţi recurs în mod public la acest înjositor exerciţiu de căinţă şi v-aţi ocrotit soţia şi fiica, fără să manifestaţi cea mai măruntă compasiune faţă Monica Lewinsky, a cărei viaţă intimă a fost distrusă?>. Atunci, el alungase întrebarea cu dosul mâinii, replicând pe un ton chipurile detaşat: <Dar cine eşti dumneata?>. Nu-şi amintea de ea, ceea ce, la urma urmei, părea firesc, întâlnirea lor se petrecuse cu douăzeci de ani înainte şi, chiar dacă se ciocniseră pe coridoarele Casei Albe, ea fiind uşor identificabilă graţie părului de un blond veneţian care-i dădea un aer prerafaelit, nu-i adresase niciodată vreo vorbă – un preşedinte n-avea niciun motiv să discute cu o stagiară, cu excepţia situaţiei în care ar fi vrut să i-o tragă.

(…) Timp de douăzeci de ani, izbutiseră să păstreze complicitatea intelectuală şi stima prietenească tipică vechilor cupluri care aleg să-şi canalizeze interesele spre propriul cămin, construit ca o baricadă împotriva adversităţii, afirmând că sunt cei mai buni prieteni din lume, ceea ce era un mod civilizat de-a ascunde faptul că nu mai întreţineau raporturi sexuale. Vorbeau ceasuri în şir despre filosofie şi politică, singuri sau în timpul dineurilor pe care le dădeau adesea în apartamentul lor spaţios de pe avenue Georges-Mandel, dar ceea ce-i apropiase cel mai tare era fiul lor, Alexandre. La vârsta de douăzeci şi unu de ani, după ce studiase la Politehnică, acesta se înscrisese pentru noul an şcolar, în septembrie, la Universitatea Stanford, în California. În absenţa lui, la începutul lunii octombrie 2015, Claire şi-a părăsit soţul fără menjamente: am întâlnit pe cineva.

Precum atâţia alţii, Claire cedase în faţa sexului şi ispitei distrugerii, sexului şi impulsului său sălbatic, tiranic, irepresibil, dând peste cap din pricina unei toane, în urma unui elan irezistibil, tot ceea ce construise cu grijă – familie, echilibru emoţional, statornicie –, de dragul unui bărbat de vârsta ei, Adam Wizman, profesor de franceză la o şcoală evreiască din departamentul 932”.

Karine Tuil – Lucrurile omeneşti. Traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu. Editura Polirom, 301 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici