O carte pe zi: „Lysistrata, dragostea mea”, de Matei Vişniec

„Lysitrata, dragostea mea” „aduce în prim-plan eterna relaţie dintre bărbaţi şi femei, aflată mereu la graniţa dintre a declara război şi a face pace.

148 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Lysistrata, dragostea mea”, de Matei Vişniec

O carte pe zi: „Lysistrata, dragostea mea”, de Matei Vişniec

Conceput pe mai multe straturi, textul, o reflecţie ce are ca punct de pornire piesa cu acelaşi titlu, scrisă de Aristofan cu mai bine de două mii de ani în urmă, conţine dileme ale vieţii noastre contemporane.” (regizorul Zalán Zakariás, cel care a montat piesa la Teatrul Naţional ieşean)

La 28 aprilie 2023, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi a avut premiera piesei „Lysistrata, dragostea mea”, scrisă de Matei Vişniec, în regia lui Zalán Zakariás, regizor aflat la primul proiect cu echipa Naţionalului ieşean. La nici o lună, piesa era tipărită de Editura Jhunimea şi lansată la Târgul de carte Bookfest.

Matei Vişniec: „Am scris această piesă în perioada decembrie 2021 – februarie 2022, când în presa europeană se vorbea mai mult ca niciodată în ultimii 75 de ani de un posibil război, dat fiind că Rusia avea numeroase trupe masate la frontiera cu Ucraina. Piesa mea era terminată în momentul atacului declanşat de Putin împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022. Scriind-o, într-un registru comic şi ca o fabulă filosofică, mă gândeam însă la lunga perioadă de pace de după al doilea război mondial şi la toxicitatea societăţii de consum. O altă întrebare dominantă din mintea mea se formula cam aşa: oare nu cumva europenii, pe fond de pace, de societate de consum, de expansiune a industriei de divertisment şi de fascinaţie pentru lumile virtuale au uitat că libertatea trebuie apărată cu armele? Cred că teatrul este un fel de agora antică unde, chiar şi atunci când râdem copios sau ne distrăm la un spectacol comic putem reflecta împreună la teme grave. De exemplu la tema păcii şi a războiului, la tema delirului mediatic, la tema orbirii atunci când o comunitate se instalează în hipnoza societăţii de consum şi a industriei de divertisment şi uită că în jurul ei pot apărea ideologii toxice şi pericole existenţiale… Europa noastră comunitară, născută dintr-o dorinţă de instalare a păcii eterne, descoperă în prezent că în faţa unei agresivităţi primitive venită dinspre Est nu dispune de suficiente mijloace militare şi de apărare, şi că trebuie să se bazeze pe ajutorul american pentru a se apăra… Ah, Lysistrata, revino, poate ne dai o soluţie! Lysistrata lui Aristofan se juca în aer liber în teatre greceşti capabile să găzduiască între 10 000 şi 15 000 de spectatori. Acele reprezentaţii-dezbateri abordau, prin text, joc actoricesc şi expresie emoţională, problemele cetăţii. Ele mai erau şi extraordinare incitări pentru stimularea spiritului critic. Mult mi-aş dori ca şi piesa mea să trezească acelaşi elan în sufletele şi în minţile spectatorilor…”

Matei Vişniec – Lysistrata, dragostea mea (piesă inspirată din comedia Lysistrata, de Aristofan). Cuvânt însoţitor de Călin Ciobotari. Editura Junimea, colecţia Hamletarium. 131 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
carte,
vişniec,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici