O carte pe zi: „Natura bârfei”, de Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus

„Volumul nostru vă prezintă diferite definiţii ale bârfei şi cadrul ei teoretic. Vom încerca să descriem o varietate mare de situaţii de bârfă, ilustrând-o prin exemple concrete în diverse situaţii ale comunicării”.

137 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Natura bârfei”, de Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus

„Scopul nostru este să oferim sprijin cititorului ca, atunci când ajunge într-o situaţie similară celor descrise de noi, să poată decide asupra modului de rezolvare. În zilele noastre, cercetarea bârfei poate fi privită ca o zonă de graniţă în ştiinţele sociale”

Poate ar fi nimerit să începem prin a lămuri ce este bârfa. O spun chiar cercetătorii volumului pe care îl semnalăm: „Bârfa este o informaţie privată, interpretată pe plan local, care are ca subiect o persoană cunoscută pentru cei care vorbesc despre ea. Cea mai importantă caracteristică a sa este răspândirea, pe parcursul căreia se transformă la fiecare pas. Din punctul de vedere al speciei umane bârfa este universală, fiind o carcatreistică dinamică a ierarhiei de grup.

„Bârfa este, aşadar, o povestire care, răspândindu-se în cadrul unei reţele, se transformă în mod continuu. Dar e şi un instrument al autodezvăluirii, pentru că nimeni nu poate răspândi bârfa fără a nu furniza şi informaţii despre el însuşi. Aveţi în mâinile dumneavoastră o carte care scoate bârfa din <<uliţa>> spaţului privat şi îi face o diagnoză ştiinţifică impresionantă”, scrie prof. Mihaela Moroiu pe coperta a patra a cărţii.

„Îi cercetează cauzele, efectele, mijloacele, agenţii, locurile, vârstele, formele populare şi pe cele culte. În toate epocile bârfa este instrument al celor care voiesc să distrugă reputaţia competitorilor, sau măcar a celor din afara cercului celor pe care îi socotesc <<ai noştri>>, făcând din ţânţar armăsar. Desigur, fără să poată răspunde altfel decât eventual moral, căci bârfa nu e calomnie stricto sensu, nici măcar fake news propriu zise. Bârfa este cathartică şi consolatoare prin însăşi natura intenţiei ei: paiul din ochiul altuia te face să uiţi de bârna din ochiul tău şi alecelor apropiaţi. Timpurile noastre ridică posibilităţii comunicării, inclusiv ca bârfă, la altitudini de Everest. Despre toate acestea ne vorbesc remarcabil, în termenii sociologiei, psihologiei, teoriei comunicării, antropologiei, etnografiei, cele două autoare, Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus”.

Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus- Natura bârfei. Traducere din limba maghiară de Rċka Csűrös. Lector Maria-Emilia Goian. Editura Tritonic, colecţia Comunicare Media. 306 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici