O carte pe zi: „Omul timpului meu” de Dalia Sofer

„Un personaj memorabil şi dificil care poate fi considerat o întruchipare a pătimirii spirituale a Iranului începând cu revoluţia din 1979. Un roman puternic, complex şi plin de suferinţă, care devine şi mai relevant ca urmare a tensiunilor actuale.” – Library Journal.

168 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Omul timpului meu” de Dalia Sofer

Dalia Sofer este o scriitoare americană de origine iraniană, crescută în timpul revoluţiei din Iran de o familie de evrei. La 11 ani s-a mutat la New York, a studiat literatura franceză la Universitatea din New York, , şi-a publicat prima carte, ”Septembrie în Shiraz”, în 2007, iar romanul de faţă a apărut în 2020. Dalia Shiraz are 50 de ani.

Scriu editorii despre acest roman, a cărui acţiune se desfăşoară în Iran şi New York: „E povestea lui Hamid Mozaffarian, care s-a înstrăinat de sine şi de lumea din jurul său. După ce a lucrat zeci de ani ca interogator pentru regimul iranian, Hamid călătoreşte într-o misiune diplomatică la New York, unde îşi întâlneşte familia exilată şi ia cenuşa tatălui său, care a murit dorindu-şi să fie înmormântat în Iran. Revăzându-se cu fratele său şi alţi exilaţi, Hamid este forţat să se confrunte cu propriul trecut, cu natura perfidă a violenţei şi cu credinţa sa într-un sistem care l-a ţinut captiv atâţia ani.

Complex din punct de vedere politic şi convingător la nivel afectiv, Omul timpului meu explorează diferite tipuri de pierdere – a oamenilor, a locurilor, a idealurilor, a timpului şi a sinelui. Acesta nu este doar un roman despre familie şi amintiri, ci şi despre interdependenţa dintre răpitor şi captiv, dintre cetăţean şi ţară, dintre individ şi propria sa moştenire. Cu sensibilitate şi forţă, Dalia Sofer dezvăluie vieţile interioare ale unei generaţii sacrificate.”

„Sofer realizează cu compasiune, înţelegere şi umor necruţător portretul unui bărbat prea inteligent ca să ignore cu desăvârşire consecinţele comportamentului său şi, totodată, neputincios ca să reziste momentului istoric tumultuos.” – Kirkus

Dalia Sofer – Omul timpului meu. Traducere din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa. Corint Fiction. 446 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici