O carte pe zi: „Poveşti din cafenea” de Toshikazu Kawaguchi

113 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Poveşti din cafenea” de Toshikazu Kawaguchi

O carte pe zi: „Poveşti din cafenea” de Toshikazu Kawaguchi

În urmă cu aproape un an, semnalam la această rubrică o carte –fenomen în Japonia, care a fost ecranizată, „Până nu se răceşte cafeaua”.

Undeva pe o aleea dosnică din Tokyo se află o cafenea micuţă în care, de mai bine de o sută de ani, se serveşte o cafea pregătită cu artă, clienţii sunt mai mereu aceiaşi, ocupă mereu aceleaşi locuri şi îşi petrec timpul în acelaşi fel. O cafenea în care, dacă te aşezi pe un anumit scaun, poţi să te întorci în timp, într-un moment anume. Există însă anumite reguli. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răceşte, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat.

Cafeneau se cheamă „Funiculi Funicula”, după celebrul cântec italian. Se mai spune că, dacă se întâmplă ca un client să nu-şi bea cafeaua cât încă este caldă, se vor transforma în stafii şi nu se vor mai putea întoarce în prezent. De aceea scaunul pe care se aşează se şi cheamă „scaunaul fantomei”. Dar mai afli că, deşi nu pot schimba prezentul, se pot schimba pe ei înşişi.

Succesul l-a îndemnat pe Toshikazu Kawaguchi la o continuare a cărţii, cea pe care o semnalăm astăzi.

Scriu editorii: „De mai bine de o sută de ani, pe scaunul acela se aşază clienţii care vor să călătorească în timp. Întotdeauna vor exista oameni care vor vrea să revadă pe cineva care nu mai este şi, chiar dacă prezentul nu mai poate fi schimbat, vor avea nevoie să se împace cu trecutul. Prin cafenea, se vor perinda de data aceasta bărbatul care vrea să-şi întâlnească prietenul mort în urmă cu douăzeci şi doi de ani, fiul care nu a ajuns la funeraliile mamei sale, bătrânul poliţist care nu i-a oferit niciodată un cadou soţiei sale. De asemenea, vom cunoaşte un tânăr care face călătoria din trecut în viitor, doar ca să se asigure că cei pe care îi va lăsa în urmă vor fi fericiţi. În plus, vom afla misterul femeii cu rochie albă care ocupă de obicei scaunul destinat călătoriilor în timp.

Frumos istorisite şi pline de căldură, întâmplările din Poveşti din cafenea explorează modul cum purtăm în noi însemnele trecutului şi cât de departe am merge pentru a-i vedea – poate pentru ultima oară – pe cei pe care îi iubim.”

Toshikazu Kawaguchi – Poveşti din cafenea. Traducere din limba japoneză şi note de Iolanda Prodan. Editura Litera, colecţia Buzz Books. 253 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici