O carte pe zi: „Scriitori din Basarabia” de Daniel Cristea-Enache

„Este prima carte serioasă dedicată acestui subiect, fiind scrisă cu spirit critic, rigoare ştiinţifică şi talent literar” (Alex Ştefănescu).

91 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Scriitori din Basarabia” de Daniel Cristea-Enache

Daniel Cristea-Enache este unul dintre cei mai activi critici literari români contemporani – spun editorii basarabeni -, prezent în cele mai prestigioase reviste şi publicat de prestigioase edituri din România. Interesul său pentru autorii basarabeni sau născuţi în Basarabia este de durată, chiar dacă este unul intermitent, ocazional. Autorul mărturiseşte că pentru el, „dincolo de plăcere”, această carte e „şi o obligaţie profesională” şi că „deschizând şantierul unei viitoare Istorii a literaturii române, de la începuturi şi până azi, nu aveam şi nu am cum să ignor ansamblul şi complexul literaturii basarabene (...), un întreg continent literar, cu o istorie şi o evoluţie proprie, cu o limbă română de o uimitoare expresivitate şi cu constante ori particularităţi ce pot fi observate şi analizate”.

Cartea, împărţită în două secţiuni (Scriitori din spaţiul basarabea şi Scriitori cu origini basarabene) prezintă o suită de cronici şi eseuri privind câteva nume importante ale literaturii române de pe segmentul basarabean, comentate din perspectiva unui critic de la Bucureşti, adică proiectate în contextul literaturii române indivizibile. Din prima secţiune, între alţii, Grigore Vieru, Dumitru Crudu, Liliana Corobca; din a doua secţiune, între alţii, A.E.Bacosnky, Emil Brumaru, Paul Goma.

Reputatul critic Alex Ştefănescu consideră că „Este prima carte serioasă dedicată acestui subiect, fiind scrisă cu spirit critic, rigoare ştiinţifică şi talent literar”. Şi tot el: „Dar mai mult decât orice impune respect înaltul profesionalism al comentariilor critice, combinaţie de bun-gust între sobrietatea unui curs universitar şi dezinvoltura publicisticii literare. Profesionalismul actului critic este o formă de politeţe faţă de literatura din Basarabia. Adevărata formă de politeţe”.

Cartea este destinată în primul rând celor care se interesează de istoria literaturii române pe dimensiunea ei basarabeană, tineretului studios, profesorilor, cercetătorilor literari, dar şi celor pasionaţi de literatură: producători sau consumatori ai ei.

Daniel Cristea-Enache – Scriitori din Basarabia. Studii literare. Postfaţă de Alex. Ştefănescu. Ştiinţa. 215 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici