O carte pe zi: ”Sfumato,” de Mircea Daneliuc

262 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: ”Sfumato,” de Mircea Daneliuc

O carte pe zi: ”Sfumato,” de Mircea Daneliuc

”Sunt o persoană blamabilă în raport cu datul meu masculin, alţi bărbaţi sunt mai breji? doar întreb.”

Manu Stoleru a fost în tinereţe un jucător de fotbal aclamat de stadioane pline, apoi a fost un antrenor respectat, dar vremurile minunate s-au risipit, acum e la pensie şi în plus, obligat să-şi facă un transplant de cornee, să nu-şi piardă vederea. Alege un spital din Târgu Mureş, oraş în care a trăit cu prima sa iubire, Violeta. Pe drumul cu maşina spre spital, împreună cu actuala soţie, o fostă frumuseţe a Bucureştilor, mai aflăm că fiul lui, homosexual, vrea să adopte un copil împreună cu partenerul său. Cei doi soţi nu se mai înţeleg, nu se mai regăsesc şi drumul spre Târgu Mureş e unul în trecut şi în calvar. Fostul jucător şi antrenor rememorează vechea iubire şi vremurile gloriei sale sportive de parcă ar asista la un film – dar filmul a fost chiar viaţa lui: „Ce puii mei a fost viaţa mea? Un lucru abstract, nu mai simţi la mână nimic. Urlau stadioane, delir în ciumeţii de la peluză şi, dacă te gândeşti înapoi, parc-ai stat la un film; nici de ăsta nu eşti convins că-i întreg, sau atâta ţii minte.” Romanul este povestea retrospecţiei personajului.

Un microroman de atmosferă.

Sunt o persoană blamabilă în raport cu datul meu masculin, alţi bărbaţi sunt mai breji? doar întreb.”

„Sfumato” este un termen care desemnează o tehnică folosită în pictură care suprapune multiple straturi translucide de culoare aplicate în tuşă extrem de subţire, asemănătoare tuşei de culoare folosită în acuarelă, pentru a reda senzaţia de formă, volum şi adâncime.

Sfumato e un soi de road fiction, un road novel, aşa cum Cursa fusese un road movie: împreună cu soţia, protagonistul, îmbătrînit, pleacă la drum pentru o intervenţie oculistică, însă va călători (la figurat) şi-n propria biografie, patetic şi comic deopotrivă, de parcă am avea de-a face cu o retrospecţie proustiană şi, simultan, cu o parodie a ei. Ca-ntotdeauna la Daneliuc, scriitura e iute, colorată, argotică, pentru ca dincolo de atare suprafaţă acroşantă să se-ntrevadă treptat straturile de profunzime, semnificaţiile simbolice şi parabolice. Suprapunerea de straturi de culoare defineşte – de altfel – şi tehnica picturală a sfumato-ului arborat ironic în frontispiciul cărţii. Pe deasupra, termenul mai înseamnă (în italieneşte) şi «aburos», «fumegos»: într-adevăr, personajul a suferit un dublu transplant de cornee şi încă nu vede bine... Cât înţelege din ce-a trăit, din ce i se întâ3mplă?! Excepţional scriitor – Mircea Daneliuc.” (Ion Bogdan Lefter)

Mircea Daneliuc – Sfumato. Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd. 106 pag.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici