O carte pe zi: „Splendidul mistreţ” de Péter Demény

Un poem în proză cu o atmosferă de basm. Cea mai bună carte în proză a autorului.

156 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Splendidul mistreţ” de Péter Demény

O carte pe zi: „Splendidul mistreţ” de Péter Demény

Péter Demény, născut în 1972, este scriitor, poet, traducător, publicist, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi redactor la revista literară Látó din Târgu-Mureş. A publicat de-a lungul timpului poezie, proză, eseuri, studii critice şi publicistică literară.

„Splendidul mistreţ”, cartea pe care o semnalăm astăzi, considerată deja cea mai bună scriere în proză a autorului, este un basm la frontiera dintre timp şi netimp. Asemănat cu un poem în proză cu o atmosferă de basm, combină misticul cu luciditatea.

Scriu editorii: „Katerina este domniţă şi, uneori, pasăre. În decorul crenelat al castelului părintesc – doar o sugestie a unei vechi orânduiri feudale – părinţii săi nobili şi curtenii arată cruzimea şi lipsa de deschidere a oamenilor. Dar Katerina caută o stare de graţie, iar setea ei de împlinire pare să se astâmpere numai când gustă din exuberanţa guvernantei Odile şi din îmbrăţişările unor iubiri profunde, însă răvăşitoare. Între Cerdacul Soarelui, tărâmul celei mai intense fericiri, şi Casa del Pasado, unde numai dâra de regret a mai rămas din voluptatea trăită cândva, se îngână ţipătul şi şoapta unei femei debordând de pasiune, lumină şi sfâşiere. Va reuşi oare să-şi găsească ea libertatea? În naraţiunea fluidă, cu atmosferă de vis, şi de amintire, se întrepătrund stări şi întâmplări de pretutindeni şi de nicăieri, ale oricui sau poate ale nimănui.”

Iată un exemplu de stil:

„Asta înseamnă pentru voi fericirea? Să miros duhorile unui bătrân? am strigat şi mi-am luat zborul prin fereastră. Asta era unica posibilitate înainte de a mă constrânge la ceva cu care nu aveam nicio legătură, la fel cum m au obligat cândva la viaţa asta, când m-am născut; era unica posibilitate, miraculoasă însă, m-au şi admirat destul pentru ea şi, de ce aş nega, chiar că trebuie să fi fost uluitor, trebuie să fi fost uimitor cum, deşi om, dar pe jumătate pasăre deja, binecuvântată cu darul zborului, am ieşit pe fereastră şi acolo, cu ajutorul curenţilor de aer, mi s-a despletit treptat părul minunat, ţinut mereu în strânsoarea cozilor în castel, deşi în realitate îşi dorea necontenit să scape din frâu, şi m-am despletit şi eu, eul meu adevărat, pentru că întotdeauna am considerat că eul meu adevărat e această minunată pasăre aurie, cea care se poate bucura, deşi nu are niciun motiv de bucurie, poate fi liberă, deşi viaţa nu-i altceva decât robie legată de glie, care îngăduie doar infima fericire a fâlfâitului de aripi; pluteam, pluteam spre cer, de parcă nici ca pasăre nu eram una, stol întreg, aşa cum nici ca om nu eram unul, iar astăzi am ajuns să cred că şi din pricina asta nu puteam fi fericită şi poate de aceea am avut parte de o fericire de alt fel, una cum nu pot resimţi cei în care nu locuieşte o pasăre. În mine, de multă vreme deja, e o sfâşietoare, o imensă linişte.

Bietul meu Diego! De când nu te am văzut, nu mai zbor.

La început doar mă zbăteam, loveam aerul, deşi aş fi vrut să lovesc cerul, dacă tot nu puteam s-ajung până la Dumnezeu, căci distanţa până la el e de nestrăbătut, nu există atâtea bătăi de aripi câte te ar putea duce până la el, deşi câteodată, ca şi acum, chiar că m-aş fi aşezat măcar pe pervazul lui, dacă nu mi ar fi îngăduit să intru în cameră; dacă până la el nu-i chip s ajung, măcar până la cer, imploram şi strigam, în sinea mea, desigur, şi puteam fi cu adevărat fericită dacă, precum regele de odinioară, care a pus să fie biciuită marea, puteam face acelaşi lucru cu cerul, deşi cu certitudine marea a tălăzuit în continuare de parcă nici nu i-ar fi plesnit suprafaţa; mă zbăteam ca o muscă într un pahar, şi cu adevărat eram prinsă înăuntru, n-aveam nici aer, mă simţeam de parcă aş fi fost într adevăr într un pahar imens, oricât de mare ar fi spaţiul interior, omul simte totuşi că se sufocă, îl apasă ceea ce nu există, care există prin faptul că lipseşte, care există cumva prin contururile sale, prin faptul că-i zăreşti limitele; mă zbăteam şi mă zbăteam, şuieram ca pădurea în furtună, şi n-a rămas copac neatins în mine, totul era mâzgos, fulgere îmi brăzdau noaptea, trosneau şi pocneau crengile, apa de pe frunze cădea cu stropi mari, animalele fugeau îngrozite; a venit apoi vremea liniştirii, furtuna se domolea treptat, poate am înţeles că nu se poate face nimic, pentru că cine vine pe lume, acela trebuie să trăiască în această lume, în acest pahar mizerabil, cu pereţi de sticlă, din care poţi privi în afară, dar n-ai cum să ştii spre ce şi mai ales de ce, de ce, de ce, dacă tot nu poţi zbura afară din el.”

Péter Demény – Splendidul mistreţ. Traducere din maghiară de Kocsis Francisko. Editura Curtea Veche, colecţia Byblos. 206 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici