Oscar 2016: 14 pelicule concurează pentru propunerea României la categoria "cel mai bun film străin"

"Aferim!", "De ce eu?" şi "Comoara" se numără printre cele 14 lungmetraje înscrise în cursa pentru a deveni propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" a premiilor Oscar 2016, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii CNC.

764 afișări
Imaginea articolului Oscar 2016: 14 pelicule concurează pentru propunerea României la categoria "cel mai bun film străin"

Oscar 2016: 14 pelicule concurează pentru propunerea României la categoria "cel mai bun film străin"

"Cel ales", de Cristian Comeagă, "Quod Erat demonstrandum", de Andrei Gruzsniczki, "Poarta albă", de Nicolae Mărgineanu, "Ana", de Alexa Visarion, "De ce eu?", de Tudor Giurgiu, "Aferim!", de Radu Jude, "Live", de Vlad Păunescu, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Carmen", de Doru Niţescu, "Doar cu buletinul la Paris", de Şerban Marinescu, "Terapie pentru crimă", de Cristian Vasilescu, "Cuscrii", de Radu Potcoavă, "Alt Love Building", de Iulia Rugină, şi "Fata cu ochii verzi", de Mihai Mihăiescu, sunt producţiile care au intrat în cursa pentru a deveni propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" la ediţia din 2016 a premiilor Oscar, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza. Pentru anul viitor, sunt considerate eligibile filmele lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2014 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2015. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

Fiecare ţară poate propune o producţie proprie pentru această distincţie, iar, dintre zecile de propuneri, este alcătuită mai întâi o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizări.

Drama poloneză "Ida", de Pawel Pawlikowski, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin la ediţia din 2015 a acestor prestigioase premii.

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula "Câinele japonez", de Tudor Cristian Jurgiu.

Nominalizările pentru cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 14 ianuarie 2016, iar gala de decernare a prestigioaselor trofee va avea loc pe 28 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici