Cultură-Media

Muzeul Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor: „Muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor, unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică, potrivit unui comunicat de presă.

Sorin Alexandrescu a făcut plângere penală pentru denunţ calomnios în cazul lui Ioan Bendei

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a depus, luni, o plângere penală pentru denunţ calomnios în cazul administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, în care a arătat că acesta a folosit date false sau eronate atunci când l-a denunţat la DNA.

Site-ul Apple dedicat dezvoltatorilor de aplicaţii a fost piratat

Gigantul informatic american Apple a avertizat dezvoltatorii de aplicaţii pentru produsele sale că site-ul său care le este dedicat a fost piratat şi că informaţii care îi privesc ar fi putut fi sustrase.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 22-28 iulie

Programul instituţiilor de teatru din Bucureşti în perioada 22-28 iulie:

Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy

Samsung este aproape de semnarea unui acord pentru vânzarea de telefoane din gama Galaxy către FBI, potrivit unor surse apropiate situaţiei, relatează CNBC.

Biserica „Sfântul Mihail” din Cluj, printre cele mai vechi lăcaşuri gotice, va fi restaurată

Biserica romano-catolică "Sfântul Mihail" din Cluj-Napoca, unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult gotice din Transilvania, va fi restaurată după un proiect minuţios, care va ajuta şi la o mai bună înţelegere a istoriei monumentului, costurile fiind estimate la 11-12 milioane de euro.

Peste 127.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Ilie

Peste 127.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, de Sfântul Prooroc Ilie, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Drepturile pentru opera lui Cioran: Liiceanu îl acuză pe Eugen Simion. Simion spune că a fost corect

Editura Humanitas, care este condusă de Gabriel Liiceanu, acuză Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, condusă de Eugen Simion, că a publicat opera scrisă în limba română de Emil Cioran, comiţând astfel un "furt", acuzaţiile fiind respinse însă de Simion, care spune că a procedat corect.

MOTIVUL pentru care vizitatorii muzeelor din apropierea Antipa au sesizat miros persistent de carne în putrefacţie

Elevii pasionaţi de investigaţii criminalistice îşi pot testa aptitudinile la Muzeul Antipa, unde reprezentanţii instituţiei le-au pregătit un curs care constă în prelevarea unor insecte din bucăţi de carne descompusă, acestea putând ajuta la dezlegarea misterelor unor crime.

Facebook, Google şi Apple solicită transparenţă în legătură cu programele SUA de interceptare

Mari grupuri online precum Facebook, Google şi Apple, alături de organizaţii civice cer Administraţiei americane să publice "rapoarte de transparenţă" privind programele de supraveghere a comunicaţiilor.

Ce spun agenţiile internaţionale de presă despre cazul Omar Hayssam

Principalele agenţii de ştiri internaţionale relatează despre cazul Omar Hayssam, toate notând că operaţiunea de readucere a acestuia în România este învăluită în secret.

Dantelă din rădăcini de căpşune şi un tricou ce verifică sănătatea, expuse la Bucureşti şi Timişoara

Un tricou care verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpşune şi o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături şi produsă de microbii care duc la fermentarea vinului, vor fi prezentate în expoziţia "Futurotextiles", ce va fi vernisată la Bucureşti şi Timişoara.

Ministerul Culturii vrea să înfiinţeze un muzeu dedicat culturii Cucuteni

Ministerul Culturii intenţionează să înfiinţeze, într-un "viitor care să nu fie îndepărtat", un muzeu dedicat culturii Cucuteni, a declarat ministrul Culturii, Daniel Barbu, vineri, la vernisajul expoziţiei "Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene".

„După dealuri”, de Cristian Mungiu, proiectat la Festivalul de Film „Nowe Horyzonty” de la Wrocław

Lugmetrajele "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, şi "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film "Nowe Horyzonty" de la Wrocław (Polonia), care se desfăşoară în perioada 18-28 iulie, informează Institutul Cultural Român.

STUDIU: Femeile deţin mai multe tablete decât bărbaţii, în Marea Britanie

Femeile deţin mai multe tablete decât bărbaţii, în Marea Britanie, potrivit unui studiu recent, realizat de YouGov.

Profitul GOOGLE a crescut la 3,2 miliarde de dolari. Investitorii sunt dezamăgiţi

Profitul grupului american Google a crescut cu 16% în trimestrul al doilea, de la 2,8 miliarde de dolari anul trecut la 3,23 miliarde de dolari, dar acţiunile au scăzut pe piaţa americană după anunţarea datelor, întrucât acestea s-au situat sub aşteptările analiştilor.

Noi dezvăluiri despre NSA: Primul jurnalist care l-a intervievat pe Edward Snowden va publica o carte

Jurnalistul Glenn Greenwald de la The Guardian, primul care l-a intervievat pe Edward Snowden şi a dezvăluit, cu ajutorul acestuia, programe americane vaste de supravegherea comunicaţiilor, va oferi noi informaţii într-o carte care va apărea la începutul lui 2014, a anunţat joi editorul său.

CNA a decis să retragă somaţia pe care o aplicase Digi Film

CNA a decis, joi, să retragă somaţia publică pe care o aplicase în 27 iunie Digi Film pentru încadrarea filmului "Kick Ass" într-un interval orar greşit, după ce reprezentanţii postului au contestat decizia, afirmând că televiziunea permite restricţionarea accesului minorilor la anumite programe.

Televiziunile de filme ale Realitatea Media se închid oficial. CNA le-a retras licenţele

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să retragă licenţele audiovizuale ale CineStar, ActionStar şi ComedyStar - televiziunile de filme ale Realitatea Media -, din cauză că acestea şi-au întrerupt emisia mai mult de 90 de zile.

CNA a retras licenţa televiziunii Dolce Movie Fun

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a restras, în şedinţa de joi, licenţa audiovizuală a Dolce Movie Fun, deţinută de societatea Romtelecom SA, din cauză că televiziunea a depăşit termenul de intrare în emisie prevăzut de legea audiovizualului.

Antena 1, amendată de CNA cu 20.000 de lei din cauza emisiunii „Acces Direct”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să amendeze Antena 1 cu 20.000 de lei, din cauza emisiunii "Acces Direct", în care a fost prezentată povestea Angelicăi Constantin şi în care aceasta a fost tunsă în direct.

CNA a retras licenţa Click FM. Postul de radio se închide oficial

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a restras, joi, licenţa postului de radio Click FM, având în vedere că reprezentanţii acestuia nu au depus documentele necesare pentru prelungire, în termenul legal.

Filme de Corneliu Porumboiu, Bogdan Mustaţă şi Radu Jude, în competiţie la Festivalul de la Sarajevo

"Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism" de Corneliu Porumboiu, "Lupu" de Bogdan Mustaţă şi "Ca o umbră de nor" de Radu Jude se numără printre producţiile româneşti care vor fi prezentate în competiţie la Festivalul de Film de la Sarajevo, ce se va desfăşura între 16 şi 24 august.

Festivalul „Sighişoara Medievală” va avea un buget de 340.000 de lei

Ediţia din acest an a Festivalului "Sighişoara Medievală", care va avea loc între 26 şi 28 iulie şi care îi este dedicată lui Vlad Ţepeş, are un buget de peste 340.000 de lei, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de municipalitate.

Naşul TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru promovarea unui produs naturist

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 10.000 de lei televiziunea Naşul TV, pentru emisiunea "Istoria Medicinei", în care a fost promovat un produs naturist, despre care s-a spus că ajută la vindecarea cancerului, fapt care a încălcat legislaţia audiovizualului.

Google Play Books, disponibil şi pentru utilizatorii din România

Google a anunţat, joi, că secţiunea de cărţi electronice este disponibilă în Google Play şi pentru utilizatorii din România, începând din această săptămână.

Prima bibliotecă pe plajă din Europa, amenajată în Bulgaria

Prima bibliotecă pe plajă din Uniunea Europeană a fost inaugurată în staţiunea Albena din Bulgaria, turiştii având la dispoziţie peste 3.000 de volume din care să aleagă cărţile pe care vor să le citească în timp ce se bronzează.

„Unde vei fi peste 5 ani?”, întrebarea la care Microsoft şi Google îţi răspund

Cercetătorii Microsoft şi Google pot răspunde acum la obişnuita întrebare pusă la un interviu: "Unde vei fi peste 5 ani?".

Tragedie la Teatrul Balşoi: Un violonist a murit după ce a căzut în fosa de orchestră

Un violonist de la Teatrul Balşoi a murit miercuri după ce, cu o zi înainte, a căzut în fosa de orchestră, a anunţat Katerina Novikova, purtătoarea de cuvânt a teatrului moscovit.

Festivalul Strada Armenească, între 2 şi 4 august, în Capitală

Festivalul Strada Armenească, un eveniment care celebrează această cultură, va avea loc în Capitală, între 2 şi 4 august, informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Festivalul „Sighişoara Medievală” aşteaptă aproximativ 20.000 de oameni

Aproximativ 20.000 de persoane sunt aşteptate să participe la Festivalul "Sighişoara Medievală" care va avea loc în perioada 26-28 iulie, organizatorii evenimentului susţinând că locurile de cazare au fost ocupate în proporţie de 99 la sută.

Venezuela, invitat de onoare la Festivalul de la Salzburg

Cea de-a 93-a ediţie a Festivalului de muzică, operă şi teatru de la Salzburg, Austria, unul dintre cele mai prestigioase din lume, va debuta vineri, cu un număr record de 280 de reprezentaţii şi având ca invitat de onoare reţeaua muzicală Sistema, din Venezuela.

Coperta revistei Rolling Stone provoacă proteste pe Internet

Decizia revistei Rolling Stone de a pune pe copertă o fotografie a lui Johar Ţarnaev, presupusul autor al atentatului de la Boston, a generat un val de proteste pe Internet, relatează CNN.

Câţi bani i-a adus „Top Gear” lui Jeremy Clarkson

Jeremy Clarkson, unul dintre starurile emisiunii "Top Gear" de la BBC, a realizat venituri importante din această activitate anul trecut, potrivit guardian.co.uk.

Google discută cu companii media înfiinţarea propriului său serviciu de televiziune online

Google, operatorul celui mai popular motor de căutare la nivel mondial, discută cu companii media înfiinţarea propriului său serviciu de televiziune online, au declarat miercuri persoane apropiate situaţiei.

Filme de Corneliu Porumboiu şi Valentin Hotea, la Festivalul de la Locarno – FOTO

Cel mai nou lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, "Când se lasă seara peste Bucureşti", a fost selectat în competiţia internaţională a Festivalului de la Locarno (7 - 17 august), acestuia alăturându-i-se "Roxanne", de Valentin Hotea, în secţiunea "Cineasti del presente".

STUDIU: Majoritatea românilor preferă să cumpere telefoane noi

Peste 80% dintre românii care deţin un telefon mobil spun că au preferat să cumpere aceste terminale noi, indiferent că este vorba de un telefon obişnuit sau de smartphone, această opţiune fiind susţinută de ofertele operatorilor telecom, dar şi de garanţia utilizării fără probleme, potrivit GfK.

Opere de artă, printre care tablouri de Ensor şi Van Dongen, furate dintr-un muzeu din Bruxelles – FOTO

Un număr de zece opere de artă, printre care tablourile "La penseuse", de olandezul Kees Van Dongen, şi "Crevettes et coquillages", de belgianul James Ensor, au fost furate în noaptea de luni spre marţi dintr-un muzeu din Bruxelles, a anunţat, marţi, custodele instituţiei.

Microsoft dezminte că oferă NSA acces direct la conturi ale utilizatorilor de Outlook şi Skype

Microsoft a dezminţit marţi că unele conturi ale utilizatorilor de Outlook, Skype şi altor servicii sunt accesibile în mod direct agenţiei americane de spionaj NSA şi a cerut Guvernului permisiunea să publice numărul exact al datelor transmise autorităţilor.

Apple dezvoltă o tehnologie prin care telespectatorii vor putea „sări” peste publicitate

Apple dezvoltă o tehnologie care va permite clienţilor sistemului Apple TV să sară peste publicitate în timp ce se uită la televizor, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da